Afacerile Roca Obiecte Sanitare au scăzut în 2011
Roca Obiecte Sanitare a înregistrat în România o cifră de afaceri de peste 21,6 milioane lei (peste 5,1 milioane de euro) în 2011, faţă de nivelul de 26 de milioane de lei înregistrat în 2010. ”Ne aşteptăm la o creştere moderată pe piaţa locală în 2012. Principalul motiv este faptul că ne-am extins business-ul, intrând pe sectorul de plăci ceramice”, a declarat Francesc Recasens, managing director Roca Obiecte Sanitare.
Roca Obiecte Sanitare este subsidiara din România a companiei spaniole Roca Corporación Empresarial, prezentă în România de la sfârşitul lui 2006, când a preluat de la compania austriacă Lasselsberger fabrica de obiecte sanitare Cesarom de la Bucureşti. De atunci, compania a investit peste 25 de milioane de euro în operaţiunile din România.
La nivel mondial, vânzările nete în 2011 au crescut cu 3,5% faţă de 2010, a 1,55 miliarde euro, iar EBITDA s-a ridicat la 214 milioane de euro şi reprezintă 13,8% din totatul cifrei de afaceri. Pofitul net consolidat a fost de 20 de milioane de euro.
Grupul spaniol Roca produce produse de baie şi plăcilor ceramice pentru arhitectură, construcţii şi design interior. La nivel mondial, compania are 21.000 de angajaţi, 72 de facilităţi de producţie în 18 ţări şi operează în peste 135 de ţări, pe cinci continente.