Afacerile sub drepturi de proprietate intelectuală generează aproape jumătate din PIB

Industriile care utilizează intensiv drepturile de proprietate intelectuală generează 44,7% din Produsul Intern Brut al României, una dintre cele mai ridicate cote din UE, şi asigură 2 din 10 locuri de muncă, potrivit datelor Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OAPI).
Economica.net - mar, 01 oct. 2013, 16:31
Afacerile sub drepturi de proprietate intelectuală generează aproape jumătate din PIB

Un raport al OAPI, instituţia responsabilă de mărci înregistrate, patentarea design-urilor şi brevete la nivelul UE, relevă că România este pe locul al patrulea în UE în funcţie de producţia economică generată de industriile care utilizează intensiv drepturi de proprietate intelectuală.

La nivelul UE, economia Irlandei depinde în cea mai mare măsură de drepturile de proprietate intelectuală. Afacerile sub drepturi de proprietate intelectuală reprezintă 48,8% din PIB-ul Irlandei, urmată de Germania (45,9%), Ungaria (45,1%) şi România.

Peste o treime din PIB-ul UE, respectiv 38,6% (4.700 miliarde euro), este generat de industriile care utilizează intensiv drepturile de proprietate intelectuală, iar 25,9% din locurile de muncă sunt asigurate în mod direct de aceste activităţi.

Luând în calcul şi locurile de muncă asigurate indirect de industriile care lucrează sub drepturi de proprietate intelectuală, procentul creşte la 35%, reprezentând 77 milioane de job-uri, potrivit datelor OAPI.

„Utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală în economie este omniprezentă: de la industriile high-tech până la producătorii de articole sportive, jocuri, jucării şi jocuri pe calculator, toate tipurile de industrii utilizează intensiv nu doar unul, ci mai multe tipuri de drepturi de proprietate intelectuală”, a declarat într-un comunicat comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier.

Studiul ia în considerare cele mai importante drepturi de proprietate intelectuală, respectiv brevete, mărci, modele (design-uri), drepturi de autor, indicaţii geografice.

Printre industriile care utilizează cel mai intensiv drepturile de proprietate intelectuală se numără producţia de autovehicule, sectorul farmaceutic, sectorul IT, industria financiară şi cea a asigurărilor, sectorul retail şi industria construcţiilor.

Datele au fost culese la nivelul anului 2010.

Cu sediul în Alicante, Spania, OAPI este o instituţie autonomă a Uniunii Europene, supravegheată de Comisia Europeană, şi se ocupă cu înregistrarea mărcilor, designurilor şi brevetelor la nivelul Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...