Afacerile UCM Reşiţa au crescut cu circa 4% în primul trimestru; pierderile s-au diminuat cu 38,67%

Economica.net
15 05. 2018
ucmr_0_03390400

Totodată, în perioada menţionată, pierderile companiei s-au cifrat la 3,758 milioane lei, fiind mai mici cu 38,67% faţă de cele din primele trei luni din 2017. În bugetul de venituri şi cheltuieli UCM bugetase o pierdere netă de 365.920 lei

‘S.C. UCM Reşiţa S.A., încă, este captivă pe piaţa internă de echipamente hidroenergetice, depinzând în proporţie de 69,68% de un singur client, deoarece şi în cazul contractelor derulate prin Romelectro S.A. şi Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A., beneficiarul final este tot S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. Deşi, faţă de anul precedent, s-a realizat o diminuare a acestei ponderi, de la 87,73% la 69,68%, diminuare care reflectă măsurile întreprinse de conducerea Societăţii în ceea ce priveşte diversificarea portofoliului de comenzi, acest procent este încă mare. Ca urmare, şi în 2018 se vor face demersuri importante pentru pătrunderea pe noi pieţe şi diminuarea procentului de dependenţă faţă de piaţa hidro din România’, precizează reprezentanţii companiei.

La 31 martie 2018 compania avea datorii de 706,382 milioane lei.

UCM Reşiţa are ca obiect principal de activitate fabricarea de motoare şi turbine (cu excepţia motoarelor pentru avioane, autovehicule şi motociclete).

Acţionarii UCM Reşiţa sunt INET AG – 96,7890%, Asociaţia Salariaţilor UCM Reşiţa – 0,6027% şi persoane juridice şi fizice – 2,6083%. În prezent, compania are un număr aproximativ de 1.614 angajaţi.