Afacerile Zentiva au crescut cu 10% în primul semestru din 2022

Zentiva a înregistrat în primele şase luni din 2022 o cifră de 362,7 milioane lei, în creştere cu 10% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal datorită majorării vânzărilor interne cu 15%, conform raportului remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti.
AGERPRES - mie, 31 aug. 2022, 19:50
Afacerile Zentiva au crescut cu 10% în primul semestru din 2022

Profitul net al companiei a scăzut cu 8%, la 31,8 milioane lei, în principal ca urmare a creşterii cheltuielilor de exploatare (plus 15%), a cheltuielilor cu materii prime, materiale şi mărfuri (plus 15%) şi a cheltuielilor privind beneficiile angajaţilor (plus 20%).

Cheltuielile din exploatare s-au majorat cu 16%, de la 292,6 milioane lei în primul semestru din 2021 la 340,7 milioane RON în perioada ianuarie-iunie 2022.

Vânzările externe au reprezentat în semestrul I al acestui an 46,63% din total cifră de afaceri (169,12 milioane lei), faţă de 43,07% în SI 2021 (162,09 milioane lei).
Veniturile din export au crescut cu 4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Acestea au fost în principal pentru piaţa din Europa (Germania, Franţa, Cehia, Slovacia etc).

În prima jumătate a acestui an, Zentiva a realizat investiţii de 9,8 milioane lei (echivalentul a 1,98 milioane euro) în noi echipamente de producţie şi în modernizarea celor existente.

Zentiva SA, parte a Grupului Zentiva, este unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România din punct de vedere al volumelor, desfăşurându-şi operaţiunile industriale în cadrul fabricii din Bucureşti.

Compania deţine un portofoliu de produse extins, cu peste 140 de branduri, care acoperă o gamă largă de arii terapeutice, concentrându-se asupra afecţiunilor cardiovasculare, inflamatorii, reumatice, gastrointestinale şi urologice, precum şi asupra managementului durerii, infecţiilor, osteoporozei şi afectiunilor sistemului nervos central.

Produsele Zentiva SA sunt comercializate pe numeroase pieţe internaţionale, ajungând în 29 de ţă, printre care Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Elveţia, Cehia, Rusia, Belarus etc.

Acţiunile societăţii sunt tranzacţionate la Categoria Standard a Bursei de Valori Bucureşti începând cu anul 1998. Zentiva Group deţine 95,9486% din capitalul companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...