AFAN: Copos foloseşte insolvenţa ca să nu-şi plătească fotbaliştii

Economica.net
19 02. 2013
copos_69618300

„În mod injust, a devenit astfel oficial faptul că datoriile de ordin salarial pe care clubul Rapid şi, în fapt, George Copos, le are faţă de fotbaliştii săi nu vor mai fi, practic, plătite, pentru că a fi creditor chirografar e egal cu a fi la coada listei de priorităţi în stingerea datoriilor! Dată fiind trista realitate de la Rapid, AFAN atrage din nou atenţia asupra faptului că starea de insolvenţă tinde să se transforme, din mod de redresare a situaţiei financiare a unor cluburi, în mijloc de sustragere de la achitarea obligaţiilor la care acestea s-au angajat faţă de fotbaliştii pe care îi deţin sub contract”, se arată în comunicatul sindicatului fotbaliştilor.

AFAN îşi arată disponibilitatea de a apăra cauza fotbaliştilor rapidişti în procedura de contestare a tabelului de creditori: „Vă aducem la cunoştinţă că AFAN se implică activ în apărarea cauzei fotbaliştilor rapidişti, care beneficiază de suportul consultativ şi juridic din partea organizaţiei noastre în procedura de contestare a tabelului de creditori. Vizăm prin această acţiune recunoaşterea datoriilor Rapidului faţă de fotbaliştii săi ca fiind salariale, nu chirografare. De asemenea, AFAN aşteaptă în continuare cu interes o explicaţie din partea administratorului judiciar de la Rapid cu privire la bizara şi condamnabila sa strădanie de a servi intereselor lui Copos, acţionând astfel în detrimentul fotbaliştilor”.

Nouă foşti şi actuali jucători rapidişti au depus contestaţii la tabelul preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă al SC FC Rapid SA, societatea care administrează clubul cu acelaşi nume din Liga I. Conform site-ului oficial al Ministerului Justiţiei, just.ro, cei nouă fotbalişti sunt următorii: Romeo Surdu, Ovidiu Burcă, Rui Duarte (toţi trei foşti rapidişti), Mihai Roman, Cristian Oros, Ovidiu Herea, Ionuţ Voicu, Ştefan Grigorie şi Alexandru Ioniţă (toţi şase sub contract cu FC Rapid). Aceştia constestă încadrarea lor de către administratorul judiciar la categoria creditori chirografari şi solicită instanţei introducerea în categoria creditorilor cu creanţe salariale.

Conform Legii Insolvenţei, SC FC Rapid SA trebuie să achite în primul rând creanţele salariale, apoi pe cele garantate, cele bugetare şi în ultimul rând pe cele chirografare. În general, creditorii care îşi recuperează o parte din datorii sau în unele cazuri integral sunt cei cu creanţe salariale, garantate şi bugetare.

SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă.

La masa credală au fost înscrişi 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

Creditorii au avut dreptul să conteste tabelul preliminar în termen de cinci zile, după care va fi aprobat tabelul final al creanţelor clubului giuleştean. Următorul pas va fi stabilirea planului de reorganizare a grupării din Liga I de către creditorul care deţine 20 la sută din datorii şi administratorul judiciar, cu o perioadă de implementare de 1-3 ani. Planul de reorganizare ar trebui să cuprindă măsuri care să vizeze revitalizarea activităţii clubului astfel încât să îşi achite datoriile.

La 7 decembrie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos, numind-o ca administrator judiciar pe Cristina Andronache. Termenul limită pentru definitivarea tabelului creanţelor a fost fixat pentru 28 februarie 2013.