AFAN le ia partea lui Martinovici şi Stanca şi cere sancţionarea aspră a Petrolului

Economica.net
31 10. 2011

Sindicatul fotbaliştilor, AFAN, cere anularea cartonaşelor roşii primite de portarul Răzvan Stanca şi fundaşul Novak Martinovici pentru că l-au lovit pe ploieşteanul care a intrat pe teren la meciul Petrolul – Steaua şi l-a lovit şi scuipat pe George Galamaz. AFAN consideră că reacţia celor doi a fost una menită să prevină alte incidente şi de autoapărare.

„Solicităm Comisiei de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal să anuleze cartonaşele roşii acordate de către arbitrul Robert Dumitru jucatorilor, dat fiind că au acţionat încercând să prevină viitoare posibile incidente şi să se protejeze pe ei înşişi şi pe colegii lor. Prin urmare, având în vedere prevederile Regulamentului de disciplină, articolul 57, referitor la loviri sau alte violenţe, ei nu sunt pasibili de aplicarea unor sancţiuni, dat fiind că «orice persoană care a încercat să prevină incidentele, să-i apere pe alţii sau să-i despartă pe cei implicaţi în încăierare nu va fi sancţionată»”, se arartă într-un comunicat al Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori.

AFAN precizează că cei doi stelişti au acţionat astfel în lipsa unei reacţii prompte din partea forţelor de ordine, condiţii în care „situaţia de pericol devenise o ameninţare directă la adresa integrităţii fizice a jucătorilor”.

Mai mult, AFAN cere asncţionarea clubului Petrolul cu pedeapsa maximă prevăzută de regulament. „Totodată, sancţiunea trebuie să vizeze obligarea clubul Petrolul de a programa meciurile desfăşurate pe teren propriu fără spectatori (conform articolului 82 din Regulamentul Disciplinar şi articolului 59 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice) şi nu o sancţiune de genul programării jocurilor pe un alt stadion. În acest al doilea caz, nu ar fi vizaţi suporterii, iar sancţiunea astfel aplicată nu va avea ca efect descurajarea unor viitoare incidente similare”, se mai arată în comunicat.

Meciul Petrolul – Steaua a fost suspendat după încheierea primei reprize, în urma incidentelor produse pe finalul primelor 45 de minute, când fundaşul George Galamaz a fost lovit puternic în figură de un suporter intrat pe teren, în momentul în care un alt stelist, Mihai Costea, se pregătea să execute un penalty. Jocul a fost întrerupt minute bune, dar apoi s-a reluat, iar Costea a marcat pentru 2-0. După transformarea penalty-ului un alt stelist, portarul Ciprian Tătăruşanu, intrat pe teren în locul eliminatului Răzvan Stanca, a fost lovit în spate de o petardă aruncată din tribună, iar meciul a fost suspendat.