AFEER: O posibilă interzicere a exporturilor de energie este firească, dar trebuie anunţată înainte de închiderea pieţei de echilibrare
‘Este un drept al statului român să aplice măsurile de salvgardare, care implică şi acest lucru. Legea dă dreptul statului să aplice aceste măsuri, chiar dacă ele perturbă într-un fel buna desfăşurare a pieţei. Însă este dreptul statului, nimeni nu poate să conteste acest lucru şi mi se pare firesc’, a susţinut preşedintele AFEER.
Lungu a subliniat că este extrem de important ca, în momentul în care se va aplica, decizia să fie anunţată din timp, înainte de închiderea pieţei de echilibrare, pentru ca exportatorii să aibă timp să găsească alte soluţii de a-şi vinde energia şi să nu rămână în dezechilibru.
‘În urmă cu câţiva ani a mai fost o situaţie de acest gen. Atunci a fost o situaţie extrem de neplăcută, pentru că s-a aplicat măsura tăierii exportului după închiderea pieţei de echilibrare. Ar fi corect să se anunţe înainte, astfel încât furnizorii şi cei care fac exporturi să-şi ajusteze poziţiile fie pe piaţa de echilibrare, fie să încerce să găsească alte pieţe, să nu fie în situaţia în care să facă notificările privind planurile lor de export şi apoi să nu mai poată face acel export. Acesta ar fi un lucru esenţial’, a susţinut Lungu.
Potrivit acestuia, hotărârea luată de Guvern este una preventivă şi nu presupune neapărat că se va ajunge aici. ‘Este bine că se ştie din timp despre această posibilitate, însă, în momentul în care se va aplica, să fie aplicată exact aşa cum cer regulile, înaintea închiderii pieţei de echilibrare’, a mai spus preşedintele Asociaţiei Furnizorilor.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o Hotărâre care prevede, printre altele, că pot fi interzise exporturile de energie electrică în situaţii de criză.
Alte măsuri prevăd trecerea centralelor pe combustibil alternativ (păcură), dar şi limitarea aprovizionării cu energie pentru unii consumatori industriali.
Hotărârea este o măsură preventivă şi temporară care poate fi aplicată doar în condiţiile apariţiei unei situaţii de criză pe piaţa de energie în perioada următoare (16 ianuarie – 15 februarie 2017) şi doar dacă este ameninţată siguranţa populaţiei ori a Sistemului Electroenergetic, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.
‘Experienţa ultimei perioade cu consumuri istorice de gaze naturale şi energie electrică ne obligă să nu trecem uşor peste acest episod şi să gândim soluţii pentru eventuale situaţii similare, poate chiar mai grave. Hotărârea de astăzi poate fi tradusă într-un singur fel: nevoia de a avea cadrul legal, la care să apelăm doar atunci când populaţia şi integritatea sistemului ar putea fi în pericol. Orice ţară care îşi respectă populaţia poziţionează siguranţa acesteia înaintea oricărei marje de profit. Adoptarea Hotărârii nu înseamnă deloc aplicarea imediată a acesteia, ci un plan B la care putem apela în cazul în care situaţia o cere’, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei, citat în comunicat.