AFI Europe a deschis mall-ul de 45.000 mp AFI Braşov şi a depus actele pentru dezvoltarea a 300 de apartamente de închiriat lângă AFI Cotroceni

25 10. 2020
afi_brasov_aerial_photo_2_72425000

AFI Brașov e închiriat în proporție de 98%, are aproape toate magazinele deschise, ultimele urmând să se deschidă în maximum o lună și oferă publicului brașovean peste 100 de branduri internaționale de fashion & beauty, precum și branduri locale, locuri de joacă, sală de fitness, un centru de divertisment, bănci, farmacii și un hypermarket Carrefour cu o suprafaţă de 6.500 mp. De asemenea, clădirea office de 15.000 mp, deschisă deja, e închiriată în proporţie de 58%.

Doron Klein, CEO al AFI Europe Romania, spune că noul mall brașovean are implementat standardul de siguranță al tuturor mall-urilor deținute de AFI Europe, iar după deschidere, vor fi primite în mall maximum 6.000 de persoane, deși regulile actuale permit 10.000, iar apoi accesul în centrul comercial de 45.000 mp va fi restricționat.

Citeşte şi: Fermierii afectați de secetă la care ajung cele mai mari despăgubiri. Al doilea pe listă este nașul lui Valentin Dragnea

„Inaugurarea unui centru comercial este întotdeauna o provocare, dar mai ales în aceasta perioada provocarea a fost si mai mare. Ne bucurăm că am reușit cu ajutorul chiriasilor să finalizăm proiectul AFI Brașov si sa il deschidem cu majoritatea magazinelor pregatite de lansare. AFI Brasov este cel mai mare proiectul al nostru inaugurat anul acesta in urma unei investitii de 148 Milioane de Euro. Ne face plăcere să îi întâmpinăm pe locuitorii și vizitatorii Brașovului în centrul nostru comercial modern, construit la cele mai înalte standarde de calitate. Datorită locației excelente și a prezenței brand-urilor de top de moda, beauty și entertainment, suntem convinși că AFI Brașov va fi un proiect de succes, la fel ca AFI Cotroceni și AFI Ploiești”, arată Doron Klein.

Potrivit acestuia, pandemia a afectat AFI Europe, mai ales mall-urile, cu perioada de trei luni de lockdown, dar compania e investitor de cursă lungă, și crede că peste încă șase luni-un an companiile se vor adapta la provocările create de pandemie. De altfel, una dintre dificultățile create de pandemie e amânarea deschiderii AFI Brașov din mai în octombrie.

„Am căutat să ne susținem toți chiriașii din mall-uri în această perioadă delicată pentru toată lumea, dar nivelul pagubelor create de pandemie e încă greu de cuantificat. Sunt convins să că nu va trece mult timp până la rezolvarea acestei probleme”, susține Klein.

Apartamente de închiriat lângă AFI Cotroceni

Israelienii de la AFI Europe sunt aproape de startul unui nou proiect pe terenul de 4,3 hectare, cumpărat anul trecut cu 23 de milioane de euro de la Broadhurst Investments. Potrivit proiectului, AFI Europe va extinde clădirile de birouri AFI Park, dar va adăuga şi o componentă rezidenţială cu circa 300-350 de apartamente.

Acum doi ani, după ce au cumpărat terenul, cei de la AFI au lansat o competiţie printre firmele de arhitectură pe care le-au provocat să vină cu mai multe propuneri pentru viitorul proiect imobiliar. Potrivit lui Doron Klein, CEO al AFI Europe România, competiţia a fost câştigată de compania israeliană Moore Yasky Sivan, care a proiectat şi birourile AFI Tech Park sau AFI Park.

„Am decis să extindem numărul de clădiri de birouri care compun AFI Park şi vom ajunge la o suprafaţă de 200.000 mp, la care se vor adăuga în jur de 300-350 de apartamente pe care nu ne-am decis încă dacă le vom vinde sau le vom închiria. Ne gândim și la noile generații, Z și Millenials, care au alte priorități, caută senzații și mai puțin proprietăți. Oricum, vor susţine şi oraşul, cei care se vor muta acolo vor lucra, cel mai probabil, în AFI Park şi astfel câteva sute de maşini vor dispărea din trafic”, spune Doron Klein.

Citeşte şi: Numărul de telefon devine noul cod IBAN! Băncile setează acum un nou serviciu: transfer de bani către numărul de telefon

Compania a depus deja actele pentru aprobarea PUZ-ului noului proiect, care dincolo de a oferi toate cele necesare viitorilor chiriași ai apartamentelor, are și rolul de a diminua traficul îngrozitor din București.

„Ne-am gândit să dezvoltăm în apropierea AFI Cotroceni și AFI Park circa 300 de apartamente de închiriat. Va fi un avantaj uriaș pentru cei care lucrează în birouri, vor scăpa de trafic, vor munci, vor locui și-și vor face cumpăraturile din același loc. Cred că acest lucru e avantajos și pentru viitorii locatari, dar și pentru oraș. De altfel, ne gândim demult la un astfel de proiect. Avem deja apartamente de închiriat în Berlin, în Praga, unde deținem deja un proiect de 700 de apartamente și mai dezvoltăm unul”, explică Doron Klein.

În fine, în ceea ce privește achiziția contra 60 de milioane de euro a proiectului Casa Radio, deținut de un PPP din care alți israelieni, Plaza Centers, controlează 75%, AFI Europe așteaptă încă îndeplinirea condițiilor impuse în înțelegerea dintre cele două companii, care nu au fost îndeplinite încă. De aceea, compania va prelungi înțelegerea pentru a acorda mai mult timp Plaza Centers să rezolve cerințele.

În fine, AFI Europe a solicitat PMB și aprobarea unui PUZ pentru extinderea proiectului rezidețial AFI City pe terenul Laromet din Bucureștii Noi, proiect cu prima fază de 190 de apartamente aproape finalizată. Compania vrea să extindă proiectul cu circa șapte blocuri de maximum 45 de metri și circa 400 de apartamente.