AFI Europe amână, pe fondul pandemiei de coronavirus, deschiderea mallului AFI Braşov pentru la toamnă
„Dată fiind situația fără precedent cu care ne confruntăm în România, în Europa și la nivel global, am decis amânarea deschiderii centrului comercial AFI Brașov pentru toamna anului 2020, după ce inițial o planificaserăm pentru luna mai a acestui an. Decizia se bazează pe faptul că prioritatea noastră acum este siguranța angajaților, a colaboratorilor, a clienților și a partenerilor noștri, pe care în momentul de față nu o putem asigura din cauza pandemiei de COVID-19. Data deschiderii va fi stabilită în momentul în care vom avea o predictibilitate a contextului social general”, a declarat Ilan Kalimi, Director General AFI Brașov.
Pe parcursul acestei perioade, AFI Brașov va sprijini toți chiriașii și partenerii pentru a se ajusta corespunzător condițiilor actuale, continuând, în același timp, demersurile necesare pentru deschiderea centrului comercial.
AFI Brașov este cel mai mare proiect de retail care va fi livrat în România în 2020, cu o suprafață închiriabilă totală de 45.000 mp. Centrul comercial va include magazine, restaurante, un complex cinematografic, un hypermarket, locuri de joacă, o sală de fitness, bănci, farmacii, spații de servicii și o terasă verde. Investiția totală făcută de AFI Europe Romania pentru construcția AFI Brașov se ridică la 170 de milioane de euro.
De altfel, epidemia de coronavirus a anulat recent trazacția de 300 de milioane de euto dintre AFI Europe (cumpărător) și NEPI Rockcastle (vânzător) pentru portofoliul de birouri al ultimeia.