AFI Europe România construieşte primele locuinţe pe terenul Laromet din Bucureşti şi ţinteşte IT-iştii cu salarii mari

Dezvoltatorul imobiliar AFI Europe, parte a grupului imobiliar Africa Israel Investments, vrea să construiască locuinţe pe terenul pe care îl deţine în Bucureştii Noi. Planurile au fost anunţate încă de anul trecut, însă compania a fost nevoită să se judece cu Primăria Bucureşti şi Primăria Sectorului 1. 
Andrada Ghira - mar, 30 aug. 2016, 11:10
AFI Europe România construieşte primele locuinţe pe terenul Laromet din Bucureşti şi ţinteşte IT-iştii cu salarii mari

Deşi compania a anunţat încă de anul trecut că vrea să înceapă construcţia la primele apartamente pe terenul pe care îl deţine de aproape zece ani, David Hay, directorul exectiv al AFI Europe România, spune că obţinerea autorizaţiilor a fost întârziată din cauza unor nelămuriri. 

„A fost o problemă cu terenul din Bucureştii Noi, care este parte din zona protejată a Parcului Bazilescu. Când am depus, acum mai mult de un an, dosarul petnru obţinerea autorizaţiilor, Primăria Capitalei ne-a spus ca nu ei au putere de decizie şi ne-a trimis la Primăria Sectorului 1. Cei de acolo au zis că nu e de compentenţa lor să semneze. Drept urmare, am dus ambele primării în instanţă să lăsăm un judecător să decidă cine este autoritatea competentă, dar acum două luni, s-a dat o nouă lege, care spune că e de competenţa Primăriei Capitalei. Sperăm să începem anul viitor cu prima fază, unde vom construi 250 de apartamente„, a declarat David Hay. 

Hay nu a dorit să ofere încă detalii despre preţuri, dar ţinteşte clienţii care sunt angajaţi în sector IT şi speră ca Guvernul să nu operască programul Prima Casă. La începutul anului trecut, Hay spunea că  preţurile nu vor depăşi 85.000 de euro pentru o locuinţă. 

„Companiile din IT se extind ca nebunele”

Acesta mai spune că piaţa rezidenţială se va adapta, chiar dacă autorităţile doresc să modifice programul Prima Casă şi să-l facă accesibil pentru cei care nu îşi permit avansuri mari pentru achiziţia unui locuinţe. 

„Dacă te uiţi la preţurile din Bucureşti şi le compari cu preţurile din Praga, Varşovia sau Viena, chiar dacă românii nu ajung la salariile angajaţilor din ţările respective, este o diferenţă atât de mare, încât preţurile pot creşte. Apropo de acest lucru, sectorul IT&C a crescut în ultimii ani. Angajaţii din acest domniu câştigă mai mult decât media din Romania şi cred că sunt principalii clienţi pentru aceste noi apartamente. Companiile din acest sector se extind ca nebunele. Dacă ne uităm la Afi Park 1, chiriaşii şi-au extins suprafeţele închiriate cu mai mult decât dublu. Asta înseamnă că au angajat mai mulţi oameni şi că acum se luptă pe angajaţi, oferindu-le salarii mai mari, condiţii mai bune, asigurări medicale”, mai spune David Hay. 

Dezvoltatorul a cumpărat în 2007 terenul platformei Laromet, cu o suprafaţă de 155.000 de mp, pentru suma de 77,5 de milioane de euro, cea mai mare tranzacţie cu terenuri înregistrată pe piaţa imobiliară din România. Proiectul prevede şi construcţia unui centru comercial, iar în 2011 a vândut o parcelă de 30.000 de mp către retailerul Dedeman, pentru care a încasat 16 milioane de euro.

AFI Europe România a înregistrat un venit operaţional net de 22,2 milioane de euro pe parcursul primelor 6 luni ale anului, reprezentând o creştere cu 13,1% în comparaţie cu prima jumătate a anului 2015. 

AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a înregistrat un venit operaţional net de 38 de milioane de euro în primele 6 luni, similar cu rezultatele înregistrate anul trecut în S1, prin includerea vânzării a mai multor active şi a unui venit operaţional net performant al proiectele noi şi existente. De asemenea, AFI Properties a înregistrat un profit de 38 de milioane de euro, reprezentând o creştere de 190% faţă de profitul din S1 2015.

AFI Europe, subsidiară a AFI Properties, operează în România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Letonia. AFI Europe operează în România din 2005.

CITEŞTE ŞI AFI Europe România vinde trei clădiri de birouri şi a început construcţia de noi birouri lângă Palatul Parlamentului

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...