AFIR a lansat un apel de proiecte pentru dezvoltare locală cu finanţare de peste 440 de milioane de euro
Potrivit unui comunicat al AFIR remis joi AGERPRES, începând de joi, 20 aprilie 2017, s-a lansat sesiunea continuă de depunere a cererilor de finanţare prin submăsura (sM) 19.2 ‘Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală’ din cadrul PNDR 2020, până la epuizarea fondurilor alocate.
Finanţarea nerambursabilă se acordă solicitanţilor selectaţi de Grupul de Acţiune Locală în cadrul unui apel de selecţie, lansat conform prevederilor din Strategia de Dezvoltare Locală a respectivului GAL.
‘Un proiect depus în cadrul apelurilor de selecţie lansate de GAL-uri poate beneficia de o sursă de finanţare alternativă faţă de fondurile puse la dispoziţie direct de AFIR, în funcţie de ceea ce a fost prevăzut în Strategia fiecărui GAL în parte. Este o oportunitate deosebită mai ales pentru solicitanţii care au depus proiecte eligibile direct la AFIR şi care nu au mai reuşit să obţină finanţare din cauza epuizării fondurilor. Astfel, cei care doresc să primească finanţare nerambursabilă trebuie să se informeze şi să propună proiecte în momentul în care GAL-ul lansează anunţul pentru selectarea acestora’, a declarat Adrian-Ionuţ Chesnoiu, directorul general al AFIR.
În general, Strategiile de Dezvoltare Locală au inclus multe dintre submăsurile care susţin dezvoltarea rurală în funcţie de specificul şi de nevoile concrete ale teritoriului GAL, corespondente ale celor prevăzute în PNDR 2020. Astfel, de exemplu, un solicitant poate obţine finanţare prin submăsuri similare cu 6.1 – Instalarea tânărului fermier, 4.1 – Investiţii în exploataţiile agricole sau 6.2 – Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole.