AFIR a prelungit perioada pentru depunerea cererilor de subvenționare a acțiunilor de împădurire până la 10 iulie 2020

Cererile de sprijin sau de plată în campania 2020 pentru submăsurile privind împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite a fost prelungit până la data de 10 iulie 2020, inclusiv, însă sumele de plată la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă depunea cererea până la termenul iniţial, respectiv 15 iunie 2020, vor fi diminuate, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Economica.net - vin, 29 mai 2020, 15:00
AFIR a prelungit perioada pentru depunerea cererilor de subvenționare a acțiunilor de împădurire până la 10 iulie 2020

„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale reaminteşte că termenul de depunere a cererilor de sprijin sau de plată în campania 2020, pentru submăsurile 8.1 Împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite (sesiunile 1, 2, 3 şi 4) şi 15.1 Plăţi pentru angajamente de silvomediu (sesiunile 1, 2 şi 3) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), delegate către APIA, este 15 iunie 2020, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 130/ 2020. Subliniem faptul că cererile de sprijin sau de plată pot fi depuse cu întârziere sau modificate doar în anumite condiţii. Astfel, cererile de sprijin sau de plată pot fi depuse şi după data de 15 iunie, până la data de 10 iulie 2020 (inclusiv), cu o reducere a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul (pentru anul de angajament aferent lui 2020) de 1% pentru fiecare zi lucrătoare, dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie 2020”, se arată în comunicatul agenţiei remis AGERPRES.

De asemenea, modificările cererilor de sprijin sau de plată, fără aplicarea de penalităţi, pot fi depuse până la data la 30 iunie 2020 (inclusiv).

Cu toate acestea, modificările cererilor de sprijin sau de plată pot fi depuse şi după data de 30 iunie 2020, dar nu mai târziu de 10 iulie 2020, cu o reducere a sumelor la care ar fi avut dreptul pentru utilizarea efectivă a unităţilor amenajistice în cauză (în anul de angajament aferent lui 2020) de 1% pentru fiecare zi lucrătoare.

Potrivit AFIR, sesiunea a patra aferentă submăsurii 8.1 se va încheia la data finală de depunere a cererilor unice de plată, respectiv data de 15 iunie 2020 (inclusiv), fără stabilirea unei perioade de modificare sau depunere cu întârziere a cererilor.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...