AFIR: Fonduri disponibile prin PNDR 2020 pentru investiţii în pomicultură, procesare, cooperare şi infrastructură rurală
O primă oportunitate o reprezintă investiţiile în sectorul pomicol, prin sM 4.1a. Fondurile disponibile pentru depunere depăşesc 74,4 milioane de euro şi pot fi solicitate până la data de 15 august 2019, dacă nu se epuizează până atunci, ca urmare a cererilor de finanţare primite, precizează reprezentanţii AFIR. Până în prezent, pe această submăsură, s-au depus 28 de proiecte de investiţii în valoare de aproximativ 23,7 milioane de euro.
„În această perioadă sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanţare prin intermediul PNDR 2020. Cei care doresc să investească în agricultură şi în dezvoltarea mediului rural mai au la dispoziţie fonduri pentru sectorul pomicol, pentru procesare, pentru cooperare, pentru infrastructura de irigaţii, iar în arealul ITI Delta Dunării fonduri pentru infrastructura de bază şi pentru investiţii asociate patrimoniului cultural. Recomand solicitanţilor să întocmească atent întreaga documentaţie de depunere şi, dacă au nevoie de informaţii suplimentare, să se adreseze experţilor Agenţiei pentru clarificări, astfel încât să depună proiecte bune, cu şanse mari de a se concretiza în investiţii utile mediului rural”, a menţionat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
O altă linie de finanţare prin intermediul căreia AFIR primeşte cereri de finanţare este cea dedicată investiţiilor în modernizarea unităţilor de procesare sunt finanţate, prin intermediul schemei GBER aferentă submăsurii 4.2. Fondurile disponibile pentru depunerea proiectelor, până la data de 30 iunie 2019, sunt în valoare de aproximativ 29,6 milioane de euro.
De asemenea, pe sM 4.3, componenta de infrastructură de irigaţii, s-au depus, până în acest moment, 12 proiecte în valoare de 11,8 milioane de euro. Solicitanţii interesaţi pot depune proiecte în limita plafonului de 288 milioane de euro, până în data de 31 august 2019, în limita fondurilor disponibile.
Începând cu 21 ianuarie şi până la 30 aprilie 2019 (sau până la epuizarea fondurilor alocate), AFIR primeşte solicitări de finanţare pentru investiţii în infrastructura de bază şi patrimoniu cultural din arealul ITI Delta Dunării. Astfel, prin intermediul sM 7.2 ”Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” s-a depus un proiect pentru infrastructura educaţională, în valoare de 277.174 euro. Plafonul disponibil pentru finanţarea investiţiilor prin sM 7.2 ITI – Delta Dunării se ridică la aproximativ 25 de milioane de euro.
Totodată, se pot depune cereri de finanţare în limita plafonului de 7,4 milioane de euro pentru investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural din zona ITI – Delta Dunării, prin intermediul sM 7.6.
De asemenea, cei interesaţi pot depune cereri de finanţare prin intermediul submăsurilor 16.1 ?i 16.1a Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse şi procese în sectorul agricol şi în cel pomicol. Alocarea financiară aferentă celor două linii de finanţare este de aproximativ 12,5 milioane de euro şi este disponibilă până la data de 10 aprilie 2019 pentru 16.1 şi 15 martie 2019 pentru 16.1a. Potrivit AFIR, până în prezent au fost depuse 12 proiecte în valoare de peste 4 milioane de euro prin sM 16.1.
Până la 30 aprilie 2019, AFIR acordă sprijin financiar din fonduri europene pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul agricol şi cel pomicol, prin sM 16.4 şi 16.4a. Alocarea financiară cumulată pentru cele două sectoare este de peste 11,4 milioane de euro.
Cererile de finanţare se depun online pe pagina de internet a Agenţiei, www.afir.info, până la data limită stabilită în anunţul de lansare aferent fiecărei sesiuni sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii de fonduri europene, nerambursabile au la dispoziţie Ghidul solicitantului, care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenţiei, la secţiunea ‘Investiţii PNDR’ în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.