AFIR: Sectorul zootehnic din România a fost finanţat cu peste 606 milioane de euro prin PNDR 2020

Sectorul zootehnic din România a fost finanţat cu peste 606 milioane de euro din fondurile europene alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) pentru dezvoltarea fermelor de producţie, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 09 iun. 2020, 06:50
AFIR: Sectorul zootehnic din România a fost finanţat cu peste 606 milioane de euro prin PNDR 2020

Potrivit sursei citate, în perioada menţionată au fost realizate 11.380 de investiţii în ferme zootehnice şi mixte.

„Beneficiarii investiţiilor din sectorul zootehnic au accesat fonduri europene în valoarea totală nerambursabilă de peste 606 milioane de euro prin submăsurile 4.1 ‘Investiţii în exploataţii agricole’, 6.1 ‘Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’ şi 6.3 ‘Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici’. Facem precizarea că, din totalul fermelor sprijinite, 4.477 reprezintă ferme mixte, vegetale şi zootehnice. Valoarea acestora este de 131,6 milioane de euro din total”, se menţionează în comunicatul AFIR transmis marţi AGERPRES.

Din punct de vedere numeric, o mare parte din fermele finanţate de AFIR sunt dedicate apiculturii, respectiv 4.386, cu o valoare de 83,5 milioane de euro. Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanţate prin intermediul submăsurii 6.3 – 3.764 proiecte cu o valoare de 56,4 milioane euro.

De asemenea, AFIR a încheiat 1.616 contracte de finanţare pentru creşterea bovinelor de lapte, suma acordată pentru acest sector fiind de 106,2 milioane de euro. Acestor finanţări li se adaugă şi 150 de ferme zootehnice de creştere a bovinelor pentru carne, cu o valoare de 119 milioane de euro. Cele mai multe ferme de bovine pentru carne au fost finanţate în cadrul submăsurii 4.1 – 96 de proiecte cu o valoare de peste 117 milioane euro.

Potrivit AFIR, fermierii au accesat fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 11 milioane de euro pentru a investi în 228 de ferme de ovine şi caprine, cele mai multe fiind dezvoltate de către tinerii fermieri prin submăsura 6.1 (114 proiecte în valoare de 5,9 milioane euro).

„Un sector deosebit de important prin faptul că are nevoie de o dezvoltare accelerată pentru a susţine cererea internă este cel al creşterii suinelor. Investiţiile finanţate de AFIR în acest sector, prin PNDR 2020, se ridică la valoarea de 56,5 milioane de euro, sumă aferentă celor 95 de ferme. Nu trebuie să neglijăm şi faptul că Agenţia a pus la dispoziţia fermierilor alte 83 de milioane de euro, contravaloarea contractelor de finanţare aferentă celor 83 de investiţii în ferme de păsări de curte”, se precizează în comunicat.

Prin submăsurile 4.1, 6.1 şi 6.3, AFIR a finanţat şi 345 de ferme mixte de animale. Valoarea totală a proiectelor contractate este de peste 15 milioane de euro.

România are alocată prin PNDR 2020 o sumă totală de 8,13 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, iar contribuţia naţională este de 1,3 miliarde de euro, ceea ce ridică anvelopa financiară la 9,4 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...