Află ce prețuri au locuințele în cele mai mari oraşe din ţară

Cererea de locuințe noi a scăzut puternic, în condițiile scăderii puterii de cumpărare și ținând cont că investitorii străini nu mai sunt interesaţi de piaţa locală. O analiză a ofertei de apartamente noi în Bucureşti şi marile oraşe din ţară arată că mai puţin de o treime din aceasta se încadrează în 60.000 de euro, arată Mediafax.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 16:26

„În condiţiile în care accesul la alte tipuri de credite este limitat pentru consumatorii de rând, majoritatea consumatorilor finali se orientează acum spre o achiziţie prin intermediul programului Prima Casă. Aşa se face că, la aproape patru ani de la momentul de vârf al pieţei, majoritatea celor interesaţi de cumpărarea unei locuinţe (prin credit) au o limită de buget de 60.000-70.000 de euro”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.

O analiză a ofertei de apartamente noi în Bucureşti şi marile oraşe din ţară arată că mai puţin de o treime din aceasta se încadrează în 60.000 de euro.

La polul opus, cea mai mare pondere în ofertă (respectiv 40,2%) o au locuințele care costă peste 100.000 de euro. Diferenţa este reprezentată de unităţi cu preţuri cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro (19,6% din total) şi, respectiv, între 80.000 şi 100.000 de euro (11,8%).

Ofertele de apartamente în marile orașe

În Iaşi, două treimi din oferta de locuinţe noi prezintă un preţ mai mic sau egal cu 60.000 de euro. La Cluj, procentul apartamentelor noi care se încadrează în intervalul de preţ 0-60.000 de euro este de 56%. În acelaşi timp, la Constanţa, 47% din apartamentele noi se înscriu în acest interval, iar la Timişoara, 44% din apartamente au un preţ de până în 60.000 de euro. Braşovul încheie lista oraşelor mari, cu 32,8% din oferta de locuinţe noi care se încadrează în intervalul de preţ amintit mai sus.

În luna noiembrie 2011, apartamentele din Capitală au ajuns la valoarea de 1.371 de euro pe metru pătrat util, cu 3,2% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În Braşov, locuinţele noi sunt mai ieftine cu 6% decât în 2010. La Cluj, cu un preţ mediu de 921 euro/mp util, apartamentele noi sunt în prezent cu 4,8% mai ieftine decât acum un an. În Constanţa, valorile sunt apropiate (960 euro/mp util), în timp ce la Timişoara, această categorie de locuinţe are un preţ cu 1,4% mai ridicat decât anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Azi, Stephane Sejourne, vicepreședinte al CE, se va întâlni cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Azi, Stephane Sejourne, vicepreședinte al CE, se va întâlni cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Stéphane Séjourné, vicepreședinte executiv al CE, responsabil de strategia industrială, se va întâlni azi la București cu premierul Marcel Ciolacu și cu președintele Senatului, Ilie......
Românii vor putea merge în SUA în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei
Românii vor putea merge în SUA în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei
Românii vor putea merge în SUA în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei. Intrarea României ...
Romgaz face pasul decisiv pentru furnizarea de gaze către populație: a comandat platformă informatică care să susțină un număr “nelimitat” de clienți. Când ar putea apărea ofertele
Romgaz face pasul decisiv pentru furnizarea de gaze către populație: a comandat platformă informatică care să susțină ...
Romgaz, producătorul național de gaze, a lansat licitația pentru platforma informatică necesară contractării și facturării ...
Panama îşi apără dreptul asupra canalului după un nou atac din partea lui Trump
Panama îşi apără dreptul asupra canalului după un nou atac din partea lui Trump
Canalul Panama "face parte din lupta Panama" pentru suveranitatea sa deplină şi este "o cucerire ireversibilă", a declarat ...