AFM a făcut recurs la decizia Curții de Apel Oradea de a bloca Programul “Casa Verde Fotovoltaice”. Ce spune șeful instituției
Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat începând de marţi, 26 septembrie, ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea prin care se admite cererea formulată de unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu.
„Situaţia este una destul de ciudată, o Curte de Apel de la Oradea a suspendat poate cel mai mare program din România ca şi beneficiari, programul Casa Verde Fotovoltaice. Discutăm despre un program care are peste 86.000 de persoane fizice, aproape 1.000 de unităţi de cult şi peste 531 de agenţi economici. Această decizie a venit în urma unei plângeri făcute de către un operator economic care consideră că a fost nedreptăţit de către AFM”, a declarat preşedintele instituției, Laurenţiu Neculaescu.
Drept urmare, conducerea AFM a anunţat că a atacat cu recurs decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea.
„Astăzi am înaintat recursul la această decizie a instanţei, sperăm să convingem instanţa la recurs că nu este aşa şi să reuşim să ridicăm această suspendare pentru că din punctul nostru de vedere situaţia este puţin dezechilibrată dacă discutăm de 100.000 de beneficiari care aşteaptă finanţarea şi un singur agent economic care a depus plângere la instanţă. Sperăm să convingem instanţa să ridice această suspendare asupra programului. Dacă nu mă înşel, cred că a şi plecat recursul de la AFM”, a precizat Laurenţiu Neculaescu.
Bugetul total al acestei sesiuni este de aproape două miliarde lei, din care peste 1,7 miliarde de lei alocat persoanelor fizice şi 17,5 milioane de lei pentru unităţile de cult. Înscrierea persoanelor fizice a avut loc în perioada 19 mai 2023 – 23 iunie 2023 prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe site-ul AFM, iar unităţile de cult s-au putut înscrie în program în perioada 27 – 29 iunie 2023. Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.
Citește și: