AFM a validat 62.500 de vouchere în cadrul primei etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice

28 06. 2022
frigider1

Conform sursei citate, dintre acestea, 25.695 de vouchere au fost pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare, 24.096 de vouchere pentru categoria maşini de spălat rufe, iar 12.709 vouchere pentru categoria maşini de spălat vase.

Valabilitatea voucherelor este de șapte zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.

„Voucherul se poate folosi fie în magazinele fizice prezentat pe un dispozitiv mobil sau imprimat, fie în magazinele on-line prin utilizarea codului voucherului în formularul de comandă din site-ul comerciantului. Solicitanţii aprobaţi în această etapă nu vor mai putea selecta vouchere pentru aceeaşi categorie de electrocasnice pe parcursul acestui an calendaristic. Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică”, se menţionează în comunicat.

Potrivit AFM, beneficiarul are obligaţia de a încărca CI/BI şi declaraţia pe proprie răspundere pusă la dispoziţie de AFM, în aplicaţia informatică, până la momentul utilizării voucherului.

Lista comercianţilor la care pot fi utilizate voucherele este publicată pe site-ul Admnistraţiei Fondului pentru Mediu.