AFM are 400 de milioane de lei pentru prosumatori, pentru achiziția de baterii de stocare

Programul Casa Verde gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), se dovedește, an de an, a fi un exemplu de succes al modului în care fondurile publice pot aduce beneficii directe cetățenilor și contribuie activ la tranziția energetică a României, susțin reprezentanții Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE), scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 27 mart. 2025, 10:12
AFM are 400 de milioane de lei pentru prosumatori, pentru achiziția  de baterii de stocare

„Ca o noutate adresată prosumatorilor existenți, Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie a propus, încă din anul 2024, în cadrul unei întrevederi oficiale cu domnul ministru Mircea Fechet, inițierea unui program distinct pentru finanțarea bateriilor. Potrivit declarațiilor recente ale oficialilor AFM, această propunere prinde contur: un buget de 400 de milioane de lei este planificat pentru perioada 2025-2026, dedicat achiziționării de baterii de stocare pentru prosumatori Programul Casa Verde, unul dintre cele mai cunoscute programe naționale de finanțare, este gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor”, menționează asociația.

Potrivit sursei citate, din calculele efectuate, presupunând o finanțare de la stat de 8.000 de lei/beneficiar, cu o contribuție proprie de 2.000 de lei, rezultă că aproximativ 50.000 de prosumatori dintre cei circa 200.000 existenți vor putea fi sprijiniți în achiziționarea de baterii pentru sistemele lor fotovoltaice.

„Acest lucru înseamnă că 1 din 4 prosumatori va putea face un pas decisiv spre semi-autonomie energetică și echilibrarea rețelelor. Cu un buget de 10.000 de lei, prosumatorii care dețin invertoare hibride compatibile cu baterii standard pot achiziționa aproximativ 10 kWh de baterii LiFePO4. Pentru cei care dețin invertoare cu baterii proprietare, suma este suficientă pentru un acumulator de aproximativ 5 kWh”, se arată în comunicat.

Specialiștii APCE subliniază faptul că, prin intermediul a 5-10 kWh de stocare, un prosumator casnic va avea mai multe beneficii, precum: semi-independență energetică; între 6.000 și 10.000 de cicluri de încărcare-descărcare (peste 15 ani de funcționare); facturi minime timp de 8 – 9 luni pe an pentru o gospodărie medie; sprijin activ pentru stabilitatea rețelelor electrice.

Fondurile gestionate de AFM provin din: contribuții de la operatorii economici pentru ambalaje și deșeuri, taxe pentru emisiile de poluanți în atmosferă, contribuții pentru echipamente electrice și electronice (DEEE), contribuții pentru uleiuri uzate, anvelope, baterii etc., taxa pe pungile din plastic și alte venituri reglementate de lege.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu a făcut anunțul. PSD intră la Guvernare. Consiliul Politic Naţional al partidului a votat pentru cu o largă majoritate. Care sunt condițiile pe care le pune (Video)
Grindeanu a făcut anunțul. PSD intră la Guvernare. Consiliul Politic Naţional al partidului a votat pentru cu o largă ...
PSD îşi asumă participarea într-o nouă coaliţie guvernamentală, "chiar dacă unii dintre partenerii de guvernare au viziuni politice opuse", a anunţat sâmbătă preşedintele interimar al......
Sebastian Burduja: România nu are în prezent nicio dependenţă de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural şi al energiei nucleare
Sebastian Burduja: România nu are în prezent nicio dependenţă de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural şi ...
România nu are în prezent nicio dependenţă de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural şi al energiei nucleare, ...
Dominic Fritz, la congresul USR: O să trebuiască să luăm decizii extrem de nepopulare. Nu ne permitem să fim fricoși. Vom avea de ales între o soluţie proastă şi o soluţie şi mai proastă
Dominic Fritz, la congresul USR: O să trebuiască să luăm decizii extrem de nepopulare. Nu ne permitem să fim fricoși. ...
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a prezentat, sâmbătă, la Congresul partidului, un set de 10 priorităţi pe care le ...
Exercițiu complex de restaurare a SEN, realizat de Transelectrica, Hidroelectrica și Operatorul de Transport și Sistem din Bulgaria, la centralele Lotru și Vidraru
Exercițiu complex de restaurare a SEN, realizat de Transelectrica, Hidroelectrica și Operatorul de Transport și Sistem ...
Compania Națională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A., în colaborare cu SPEEH Hidroelectrica S.A. și ...