AFM: În septembrie va începe programul de casare a vehiculelor uzate contra sumei de 3.000 de lei
Potrivit lui Laurenţiu Neculaescu, programul va avea o finanțare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).
Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi de minimum 15 ani în schimbul unei sume de 3.000 de lei. Jumătate din aceasta va fi suportată din bugetul AFM, iar cealaltă jumătate din bugetul local al fiecărui UAT participant.
Spre deosebire de deja cunoscutele programe Rabla Clasic și Rabla Plus, în cadrul acestuia casarea nu este condiţionată de achiziţionarea unui autovehicul nou.
„Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3. Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale”, a afirmat şeful AFM.
Laurenţiu Neculaescu susţine că Programul privind casarea autovehiculelor uzate va fi influenţat direct de sumele prevăzute în bugetele locale cu această destinaţie.
Pentru acest program vor aplica administraţiile locale, iar, în cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate obţine finanţare pentru cel mult 100 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie de până la 1.000 locuitori, 500 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 1.001-5.000 locuitori, 1.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 5.001-10.000 locuitori, 5.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 10.001-50.000 locuitori; 20.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 50.001-200.000 locuitori şi 50.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie de peste 200.001 locuitori.
Anunțat de ministrul Mediului încă de anul trecut și prevăzut să înceapă la 1 iulie, noul program destinat casării vehiculelor mai vechi de 15 ani fără obligativitatea achiziționării unui automobil nou are, așa cum menționează și președintele AFM, o componentă care poate bloca implementarea lui în unele localități: bugetele locale.
De altfel, chiar și Barna Tanczos, menționa această problemă încă din primăvara lui 2022.
„Cu siguranţă, marile oraşe se vor înscrie fără excepţie. Întrebarea este în ce măsură se vor înscrie autorităţile locale din mediul rural şi dacă există fonduri suficiente acolo pentru acest program. Analizăm inclusiv varianta unor bonusuri suplimentare în cazul în care beneficiarii trec la o mobilitate fără emisii de dioxid de carbon, dacă vor cumpăra biciclete electrice, trotinete electrice sau semi-electrice. Cred că un asemenea program, la nivel naţional, dincolo de scoaterea din circulaţie a maşinilor mai vechi de 15 ani, trebuie să vină şi cu această contribuţie de conştientizare a importanţei mobilităţii fără emisii de dioxid de carbon”, declara în mai 2022 ministrul Mediului.
Prin urmare, așa cum era de așteptat dată fiind modalitatea de finanțare din două surse – AFM și autoritățile locale -, noul program ar putea fi disponibil numai în localitățile care își permit să acopere jumătate din suma de 3.000 de lei menționată de ministru.