AFM: Programul Rabla Plus începe din 23 noiembrie, iar bugetul alocat este de 72,655 de milioane de lei

20 11. 2023
masini electrice asigurători

Noua sesiune a programului de va derula în perioada 23 noiembrie 2023, ora 10:00 – 8 decembrie 2023, ora: 23:59.

„Am hotărât să deschidem o nouă sesiune de finanţare, în urma solicitărilor foarte mari din partea persoanelor fizice. De asemenea, am identificat sume neutilizate din sesiunea anterioară şi le-am pus la dispoziţie în această sesiune. Acest program contribuie la dezvoltarea unui transport mai puţin poluant şi la îmbunătăţirea calităţii aerului în aglomerările urbane. Sumele acordate sunt menite să încurajeze persoanele fizice să-şi achiziţioneze autoturisme noi cu tehnologii nepoluante care oferă o alternativă mai ecologică, economică şi convenabilă pentru transport, în special în contextul în care se doreşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a dependenţei de combustibili fosili”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu Adrian Neculaescu.

Bugetul alocat acestei sesiuni „Rabla Plus” este de 72,655 de milioane de lei.

Potrivit sursei citate, în cadrul programului, solicitantul beneficiază de un ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare cel puţin a unui autovehicul uzat, dar se pot preda spre casare maximum două autovehicule rulate.

Cuantumul finanţării este de 51.000 de lei pentru un autovehicul nou 100% electric sau un autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, respectiv 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, cu excepţia motocicletelor, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat.

De asemenea, se oferă 54.000 de lei pentru un autovehicul nou full electric sau un autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, precum şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate.

AFM precizează că pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adaugă un eco-bonus de 1.500 lei.

Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 75.000 euro, cu TVA inclusă.

În acelaşi timp, ecotichetul oferit pentru achiziţionarea unei motociclete electrice este 26.000 de lei, la care se poate adăuga un ecobonus de 1.500 de lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Listele cu producătorii şi dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituţiei, la secţiunile dedicate programelor.