AFM: S-a dorit sabotarea Programului Casa Verde Fotovoltaice, site-ul a fost atacat în 9 iunie

12 06. 2023
fotovoltaice 3

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, luni, că în 9 iunie site-ul instituţiei, www.afm.ro, a fost ţinta unui atac de tip DDoS (Distributed Denial of Service), fiind aproximativ 3,6 milioane de cereri de accesare din ţări precum: Thailanda, Hong Kong, China, India, Korea de Sud, Bangladesh, SUA, Brazilia, Argentina, Yemen, Africa de Sud, Croaţia, Rusia, Ungaria şi Serbia.

”În urma unei analize interne, s-a stabilit faptul că atacul nu viza obţinerea de informaţii şi date despre proiectele şi programele Administraţiei Fondului pentru Mediu, ci s-a dorit sabotarea Programului Casa Verde Fotovoltaice. Din fericire, infrastructura informatică pusă la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice a rezistat atacului cibernetic şi programul s-a desfăşurat în condiţii normale. Astfel, 10.620 de persoane fizice din Regiunea Sud – Est, din judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea au putut să îşi depună dosarele de finanţare şi au epuizat bugetul de 212.400.000 de lei alocat acestei regiuni în 6 minute”, a precizat sursa citată.

Ca urmare a tentativei de sabotaj şi pentru a preîntâmpina alte eventuale atacuri cibernetice, conducerea Administraţiei Fondului pentru Mediu şi a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor au luat decizia de a permite doar IP-urilor din Europa să mai poată accesa platforma https://depunerefotovoltaice.afm.ro/ pentru a încărca dosare de finanţare în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.

De asemenea, înscrierile în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice vor continua conform calendarului publicat pe site-ul instituţiei.

Miercuri, de la ora 10:00, persoanele fizice din Regiunea Sud-Muntenia, din judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman îşi vor putea depune dosarele de finanţare în limita bugetului alocat regiunii, în valoare de 281 de milioane de lei.