AFP: America aşteaptă ca Mitt Romney să dezvăluie numele partenerului său pentru Casa Albă
Această decizie, cea mai importantă pe care Romney o are de luat de la lansarea campaniei sale prezidenţiale, urmează să arate cât de îndrăzneţ este sau, din contră, dacă îşi va urma tendinţa de miza pe valori sigure.
Presa americană specula cu privire la pesoana pentru care va opta – un etnic latino-americano, popular dar puţin experimentat, un politician cu o experienţă îndelungată considerat prea „înţelept” ori o femeie – sau asupra momentului anunţului. În tot cazul, potrivit tradiţiei, anunţul va fi făcut înaintea Convenţiei Naţionale a Partidului Republican, prevăzută la sfârşitul lui august la Tampa, în Florida.
Între numele cel mai frecvent citate se află cele ale guvernatorului din Minnesota (nord) Tim Pawlenty, în vârstă de 51 de ani, şi senatorului din Ohio (nord) Rob Portman, în vârstă de 56 de ani, amândoi trimişi în ultima perioadă de către echipa de campanie a lui Romney să îl atace pe preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama pentru bilanţul economic.
Cel care speră să îl detroneze pe Obama la 6 noiembrie începe, în ceea ce îl priveşte, la sfârşitul acestei săptămâni, un turneu în patru state, inclusiv Florida (sud-est) şi Ohio (centru). Unii analişti dau asigurări că Romney ar putea să dezvăluie numele potenţialului său vicepreşedinte încă la începutul acestui turneu, care va fi efectuat cu autobuzul.
Pawlenty şi Portman au câştigat teren recent pe lista prognosticurilor. Ei apar ca opţiuni sigure, potrivit unui cunoscător al mediului.
„Aş fi surprins să nu fie Pawlenty sau Portman”, notează un specialist în vicepreşedinţi, Joel Goldstein, profesor la Universitatea Saint Louis.
Cei doi sunt foarte diferiţi. Ca Romney, Pawlenty pare un „outsider” la Washington, dar, ca fiu de şofer, el va aduce un anumit credit pe lângă gulerele albastre americane, un lucru care îi lipseşte cumplit de mult multimilionarului, un fost guvernator al statului Massachusetts.
Rob Portman, în schimb, este un obişnuit al Congresului, un conservator zelos care a servit în administraţia lui George W. Bush ca director al Bugetului şi reprezentant pentru Comerţ.
El prezintă totodată atuul considerabil de a fi ales într-un stat crucial. Niciun locatar republican al Casei Albe nu a fost ales fără să câştige în Ohio, unde, în 2012, se anunţă o bătălie dificilă.
În faţa acestor opţiuni serioase, numeroşi conservatori îndeamnă la mai multă îndrăzneală. „Îndrăzneală, Mitt!”, îi transmite analistul neoconservator William Kristol, prin revista Weekly Standard.
„Alege-l pe Paul Ryan, liderul intelectual al Partidului Republican, omul care a pus reperele programului politic pentru perioada de după Obama şi care a ştiut să îi determine pe colegii săi din Congres să îl semneze”, scrie el.
Wall Street Journal a optat, de asemenea, joi, pentru Ryan, care prezidează Comisia pentru Buget a Camerei Reprezentanţilor.
Joel Goldstein notează totuşi că programul său fiscal şi bugetar este o adevărată „dinamită politică”, pe care Romney va fi nevoit să şi-o asume.
„Sau alege-l pe Marco Rubio”, continuă Kristol, referindu-se la tânărul senator din Florida, în vârstă de 41 de ani, care încarnează Tea Party, „cel mai talentat politician republican tânăr”, în opinia sa.
Rubio, un american de origine cubaneză, ar putea ajuta la mobilizarea electoratului hispanic pentru republicani. Principala sa slăbiciune este că are doar 18 luni de experienţă la nivel naţional.
Alţi comentatori apreciază că, până la urmă, alegerea partenerului nu va fi atât de hotărâtoare. „Pe plan naţional, este aproape nesemnificativ”, a declarat Alan Abramowitz, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Emory.