În ultima perioadă, el a început să lanseze atacuri maliţioase la adresa adversarilor, apare tot mai des în presă, face promisiuni electorale.
Fostului comisar european îi place să repete, după ce a anunţat la sfârşitul lui decembrie că doreşte să conducă din nou destinele ţării. El spune că nu a „coborât” în arenă, ci a „urcat în politică”.
Dar această viziune nu este împărtăşită de toţi.
„Dintr-un om «imparţial», el a devenit om de partid”, constată Eugenio Scalfari, director al Repubblica (stânga), care a susţinut timp de un an guvernul tehnic al lui Mario Monti – îndepărtându-şi o parte a cititorilor – printr-un editorial intitulat „Cum m-a dezamăgit Monti”.
„Vraja s-a rupt. Monti, intrând în politică, a coborât de pe piedestalul pe care era pus”, a apreciat Barbara Spinelli în aceeaşi publicaţie.
De mai multe săptămâni, nu a trecut o zi fără ca preşedintele demisionar al Consiliului să acorde interviuri televizate, la radio, în ziare, în acelaşi ritm ca predecesorul şi rivalul său, Silvio Berlusconi, cunoscut pentru „supra-ocuparea” mass mediei.
„Aceştia doi se urmăresc exact ca Tom şi Jerry şi nimeni nu înţelege care este Berlusconi şi care este Monti, cine e şoarecele şi cine e pisica. Monti îi fură celebritatea lui Berlusconi”, se amuză Francesco Merlo în Repubblica, chiar dacă cei doi oameni politici şi-au păstrat stilurile diametral opuse unul faţă de celălalt.
Il Cavaliere îşi acuză succesorul că ar fi dus ţara în recesiune prin creşterea impozitelor. „Este datorită faptului că am reuşit în „iresponsabilităţi”, răspunde profesorul, care ironizează „linearitatea în gândire” a predecesorului său. Lui Monti îi place să cânte? „Da, dar nu am cântat niciodată pe vase de croazieră”, a răspuns el într-o aluzie transparentă la debuturile lui Silvio Berlusconi.
O fotografie a făcut senzaţie, şi anume cea în care Mario Monti este surprins la mesa de Bobotează oficiată de Papă în Bazilica Sfântul Petru, cu telefonul la ureche, sub privirea încruntată a soţiei sale. Această scenă aminteşte mai puţin de începuturile sobre ale Profesorului şi mai mult de episodul în care Berlusconi a vorbit la telefon în timp ce Angela Merkel îl aştepta să deschidă un summit.
În plus, mulţi s-au mirat să vadă că acela care a restaurat credibilitatea Italiei cu preţul unei cure severe de austeritate, înclusiv prin reinstaurarea unei taxe funciare foarte nepopulare, promite în prezent să reducă impozitele.
„Profesorul a devenit un demagog”, acuză Matteo Renzi, primarul Florenţei, care reprezintă garda tânără a Partidului Democrat (PD, de stânga), prezentat ca favorit în sondaje.
„Aş fi preferat un program mai curajos, o întoarcere mai radicală”, a comentat actualul ministru al Dezvoltării economice, Corrado Passera, eliminat de pe listele coaliţiei de centru care îl susţine pe Monti la alegerile de pe 24 şi 25 februarie.
Neîncrederea trenează şi în rândul susţinătorilor lui Monti. „Atenţie la riscul transformismului”, a prevenit ministrul Afacerilor Sociale, Elsa Fornero, care a decis să se retragă la sfârşitul mandatului, aşa cum promisese şi Monti când a ajuns la putere.
Susţinerea Vaticanului şi Bisericii italiene acordată lui Monti a provocat la rândul ei agitaţie în rândul lumii catolice. Anumite persoane au considerat drept inoportună o confruntare a numeroşilor electori catolici susţinători ai PdL, partidul lui Berlusconi, dar şi a celor care susţin PD.
Mario Monti, care subliniază că i-ar fi mult mai confortabil să rămână „pe locul cald din Senat”, dar care a considerat că angajamentul său e necesar pentru a nu reduce la neant sacrificiile italienilor”, este conştient de difucultăţile de a se adapta noului rol. „Este „o nebunie”, a glumit el miercuri, într-o dezbatere, înainte să-i ceară unui psihoterapeur participant, „să pregătească o canapea”.