În cadrul unor declaraţii de o severitate rară la adresa unui stat membru, Comisia Europeană şi-a exprimat la mijlocul lui iulie preocuparea în legătură cu posibila încălcare „sistematică” a normelor statului de drept în România.
Referendunmul de duminică, menit să pună capăt celei mai grave crize politice din România după căderea dictaturii comuniste în 1989, va fi validat numai dacă 50 % plus unu din cei 18,3 milioane de alegători se vor prezenta la urne. Acest prag este dificil de atins într-o ţară în care electoratul nu îşi poate ascunde resentimentele faţă de o clasă politică implicată în nenumărate scandaluri de corupţie, iar aceasta fără a lua în calcul cei trei milioane de români cu drept de vot din diaspora, care însă nu intenţionează să facă acest lucru, notează AFP.
Băsescu (61 de ani), care s-a bucurat în trecut de o mare popularitate, a câştigat un prim referendum în acest sens în 2007, dar acum are o cotă de încredere mult diminuată mai ales în urma măsurilor dure de austeritate impuse în 2010, doi din trei români declarându-se în favoarea plecării sale, precizează AFP.
Pentru a-şi relua funcţia şi a-şi duce mandatul până la capăt (2014), după ce a fost suspendat de Parlament, preşedintele a ales o strategie controversată, încurajând absenteismul. Susţinătorii săi, din cadrul Partidului Democrat Liberal (PDL, aflat în opoziţie), au făcut apel la boicotarea referendumului, calificându-l drept o „mascaradă” şi temându-se de fraude, adaugă AFP.
PDL denunţă totodată „seria lungă de nereguli şi abuzuri” comise de Uniunea Social-Liberală (USL, majoritatea), care a lansat procedura de destituire, prevăzută de altfel în Constituţie.
În cadrul „războiului deschis” declanşat la începutul lui iulie, USL a înlocuit preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, a revocat mediatorul şi a adoptat două ordonanţe de urgenţă care limitează puterile Curţii Consituţionale, atacându-i pe judecători.
În urma presiunilor din partea mai multor instituţii europene, care au denunţat „încălcarea statului de drept”, Guvernul condus de social-democratul Victor Ponta a făcut un pas înapoi, acceptând impunerea unui prag minim de participare, în vederea validării referendumului, conform recomandărilor Curţii Constituţionale.
Bombardaţi cu mesaje contradictorii din ambele părţi, românii se declară „dezorientaţi”.
„Aş vrea să votez împotriva destituirii, dar acum nu mai ştiu ce să fac, întrucât votul meu riscă să contribuie la validarea referendumului” şi la demiterea preşedintelui, declară o pensionară din Bucureşti.
„Cred că este important să avem dreptul de a ne exprima, indiferent dacă spunem «da» sau «nu»”, afirmă un inginer în vârstă de 54 de ani.
„Ceea ce contează este să scăpăm de Băsescu. Din cauza lui o ducem aşa, în sărăcie”, declară un vânzător din piaţă.
„Păcat că Băsescu nu a avut curajul să cheme oamenii la vot. Mulţi români, şocaţi de ceea ce s-a întâmplat, ar fi votat, nu pentru el, ci împotriva celorlalţi”, explică analistul Alina Mungiu Pippidi.