AFP: Zuckerberg nu a convins prin scuzele prezentate europenilor
Formatul audierii sale a provocat multă frustrare – timpul consacrat întrebărilor a fost mult mai lung decât cel al răspunsurilor americanului.
Purtând un costum închis la culoare şi o cravată bordo, Zuckerberg a apărut zâmbitor, dar un pic rigid, atent, alături de preşedintele PE Antonio Tajani. Audierea la Bruxelles s-a desfăşurat în faţa liderilor grupurilor politice din Parlament, însă, la presiunea mai multora dintre ei, a fost difuzată până la urmă în direct pe Internet.
Informaţii false, amestecuri din străinătate în alegeri sau dezvoltatori care folosesc cu rea intenţie informaţiile personale – Facebook nu şi-a asumat responsabilităţile, a recunoscut Mark Zuckerberg.
„A fost o greşeală şi îmi pare rău”, a declarat el în introducere, la fel ca la Washington, luna trecută.
Noile scuze ale findatorului Facebook i-au adus mustrări din partea lui Guy Verhofstadt, liderul liberalilor (grupul ALDE). „Este deja a treia oară de la începutul anului”, a tunat el.
„Cum vreţi să fiţi ţinut minte? Ca unul dintre cei trei giganţi ai Internatului alături de Bill Gates şi Steve Jobs? Sau ca un geniu ratat care a creat un monstru digital ce ne distruge democraţiile?”, l-a interpelat Verhofstadt.
CONTROL ŞI RESPONSABILITATE
Intervenţia la Bruxelles a lui Mark Zuckerberg a avut loc cu trei zile înainte de intrarea în vigoare, vineri, a unei legislaţii europene vizând să protejeze mai bine datele personale ale europenilor – una dintre cele mai avansate în acest domeniu.
CEO-ul Facebook a dat asigurări că reţeaua sa de socializare împărtăşeşte în întregime cele trei principii aflate în centrul noii reglementări europene – „Control, Transparenţă şi Responsabilitate”. Iar Facebook se va conforma legislaţiei europene încă de vineri.
Reţeaua va oferi acelaşi grad de control „tuturor clienţilor săi” în lume, a promis el. Şi anume posibilitatea de a şterge istoricul, la fel cum se pot şterge „cookie”-urile pe Internet.
Antonio Tajani i-a mulţumit tânărului miliardar american pentru prezenţa sa, cu un an înainte de alegerile europene din 2019. „Trebuie să protejăm datele personale ale cetăţenilor (care au) devenit o resursă de o valoare inestimabilă”, a notat italianul.
La rândul său, Zuckerberg a recunoscut că Facebook a fost „prea lent în identificarea ingerinţei ruse” în alegerile prezidenţiale americane din 2016, însă a precizat că societatea sa cooperează cu guvernele europene în vederea viitoarelor alegeri.
„Astăzi este un prim pas ca Facebook să restabilească încrederea şi vor trebui şi alţii”, a reacţionat comisarul european al Justiţiei Vera Jourova.
Potrivit datelor comunicate de Facebook Comisiei Europene (CE), datele a „până la 2,7 milioane” de europeni au putut fi transmise „în mod nepotrivit” firmei Cambridge Analytica, implicată în campania prezidenţială a lui Donald Trump.
Mark Zuckerberg „a anunţat multe schimbări, mai ales în domeniul transparenţei publicităţii politice. Vreau să cred că acestea sunt indicii” care să arate că Facebook va da dovadă de mai multă „responsabilitate”, a subliniat Jourova.
„PROMISIUNI VAGI”
„Promisiuni vagi”, au criticat liderii grupurilor Verzilor în Parlament Philippe Lamberts şi Ska Keller.
„Nu foarte convingătoare”, a apreciat Manfred Weber, liderul Partidului Popular European (PPE, dreapta, principala forţă politică în hemiciclu).
Audierea de la Bruxelles a fost urmată de un concert de comentarii din care a răzbătut dezamăgirea.
„Ceea ce a scos la lumină această audiere este că nu ştim, în continuare, până la ce punct au fost folosite datele personale cu rea voinţă. Până când vom afla cu adevărat ceea s-a întâmplat şi încă se întâmplă, Facebook şi leguitorii nu pot să introducă soluţii bune în vederea împiedicării (repetării) aceloraşi probleme”, a deplâns Syed Kamall, liderul conservatorilor.
„Congresul american a avut formatul bun de audiere, însă a pus doar întrebările uşoare. Parlamentul (European) a avut întrebările bune, dar un format facil, care i-a permis lui Zuckerberg să evite răspunsurile”, a rezumat eurodeputatul ecologist german Sven Giegold.
Luna trecută, congresmeni americani l-au supus timp de mai multe ore pe miliardar unui potop de întrebări prin care au urmărit să înţeleagă cum a putut firma Cambridge Analytica să exploateze, fără acordul lor, în scopuri politice, datele a zeci de milioane de utilizatori Facebook.
„Regulamentul general cu privire la protecţia datelor” (RGPD) va crea sau consolida drepturi individuale şi va impune obligaţii stricte întreprinderilor care colectează sau prelucrează informaţii personale ale europenilor, indiferent unde îşi au sediile.
Zuckerberg face parte, miercuri, dintre cei aproximativ 50 de conducători de mari întreprinderi în domeniul digital primiţi la Paris de preşedintele Emmanuel Macron.