Africa de Vest se află în pragul celei mai mari crize alimentare din ultimii zece ani

05 04. 2022
Africa

Organizaţiile, între care Oxfam, Salvaţi Copiii şi World Vision, şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că războiul înrăutăţeşte deja situaţia catastrofală din regiune.

Peste 27 de milioane de persoane sufereau deja de foame în regiune, iar această cifră ar putea creşte cu alte 11 milioane până în iunie, au afirmat organizaţiile într-un comunicat.

Potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, 6,3 milioane de copii cu vârste între 6 luni şi 5 ani vor suferi de malnutriţie acută în regiune în acest an.

Aceasta criză a fost agravată de o scădere a producţiei de cereale din cauza secetei, a inundaţiilor, conflictelor şi a impactului economic al pandemiei de coronavirus, ceea ce a condus la o creştere cu până la 30% a preţurilor la alimente în Africa de Vest în ultimii cinci ani.

Războiul din Ucraina exacerbează situaţia: conform Organizaţiei ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), preţurile alimentelor ar putea creşte cu 20% la nivel mondial.

În plus, este de aşteptat ca războiul să ducă la o scădere semnificativă a disponibilităţii grâului pentru multe ţări africane, care importau o mare parte din acest produs din Rusia sau Ucraina.

De cealaltă parte a continentului, în Cornul Africii, cea mai gravă secetă din ultimii 40 de ani pune în prezent în pericol mijloacele de trai a milioane de oameni. În unele zone din Somalia, Etiopia şi Kenya, peste 13 milioane de persoane riscă să sufere de foamete acută, potrivit cifrelor ONU.