AGA de la BVB a fost amânată pentru joi, din lipsă de cvorum

Adunarea generală a acţionarilor Bursei de Valori Bcureşti (BVB) nu s-a întrunit miercuri, la prima convocare, deoarece nu a fost îndeplinit cvorumul necesar, astfel că discuţiile privind distribuirea de dividende şi răscumpărarea a 1% din propriile acţiuni au fost reprogramate pentru joi.
Economica.net - mie, 25 apr. 2012, 10:15
AGA de la BVB a fost amânată pentru joi, din lipsă de cvorum

La AGA au participat acţionari care deţin circa 32% din titluri. Pentru întrunirea AGOA era necesară prezenţa acţionarilor care să deţină 50% drepturile de vot, iar pentru AGEA-75%.

Actionarii BVB vor discuta joi distribuirea de dividende de 16,4 milioane lei (3,7 milioane euro), de trei ori mai mult decât anul trecut, şi începerea unui program pentru răscumpărarea a maximum 1% din propriile acţiuni, pachet evaluat la 2,5 milioane lei (570.000 de euro) la cea mai recentă cotaţie.

Bursa ar putea acorda acţionarilor un dividend brut de 2,1417 lei/acţiune, de trei ori mai mare faţă de cel distribuit anul trecut, de 0,7015 lei/acţiune. Raportat la cel mai recent preţ de la bursă, de 32,89 lei/acţiune, randamentul dividendului brut este de 6,5%. Valoarea totală a dividendelor reprezintă 97% din profitul de anul trecut, de 16,9 milioane lei (aproape 4 milioane euro).

Pe ordinea de zi se află şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltueili pentru acest an.

Principalii acţionari ai BVB sunt fondurile străine de investiţii, printre care fondurile Erste şi fondurile Franklin Templeton, care deţin câte 5% din acţiuni. Un alt acţionar cu o prezenţă vizibilă este SIF Moldova, care deţine 5% din titluri.

Bursa are un capital social de 76,7 milioane lei, divizat în 7,6 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei. Titlurile BVB au încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,3%, la 32,89 lei. La această cotaţie, capitalizarea BVB este de 252,4 milioane lei (57,6 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Există fonduri pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, dar proiectele trimise de PMB au mari probleme de eligibilitate
Burduja: Există fonduri pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, dar proiectele ...
Contractele de finanţare cu ELCEN au fost semnate în decembrie 2024, însă compania nu poate înainta cu aceste proiecte dacă Primăria Municipiul Bucureşti nu îşi plăteşte datoria curentă......
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de angajatorii americani a crescut în mod accelerat în luna decembrie 2024, iar rata ...
E oficial! Fără viză în SUA de la 31 martie 2025. România a intrat în Programul Visa Waiver
E oficial! Fără viză în SUA de la 31 martie 2025. România a intrat în Programul Visa Waiver
Visa Waiver - Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu 31 martie 2025.
Autostrada Moldovei A7 Focșani – Bacău: În primăvară am putea ocoli și orașul Adjud pe autostradă
Autostrada Moldovei A7 Focșani – Bacău: În primăvară am putea ocoli și orașul Adjud pe autostradă
Lotul 2 din Autostrada A7 Focșani - Bacău, cel care ocolește orașul Adjud, ar putea fi gata în luna mai, au spus pentru ...