AGA Electrica a respins propunerea de creştere masivă a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

AGA Electrica SA a respins unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei de azi, care presupunea creşterea masivă a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţiei, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Mihai Nicuţ - J, 25 apr. 2019, 08:46
AGA Electrica a respins propunerea de creştere masivă a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

Propunerea nu a fost susţinută de reprezentantul Ministerului Energiei în AGA, în condiţiile în care statul, prin Ministerul Energiei, este cel mai mare acţionar al distribuitorului şi furnizorului de energie.

Citeşte şi Electrica SA, vârful luxului corporatist din România: la plecarea din firmă, membrii CA pot primi până la 400.000 de euro fiecare

Dacă propunerea era aprobată, atunci cei şapte membri ai CA ar fi avut nişte indemnizaţii lunare peste cele plătite pentru poziţii similare la companii private mult mai mari şi, mai mult, noul sistem de remunerare le-ar fi permis ca, la părăsirea companiei, să plece acasă cu sute de mii de euro.

Cine sunt cei care s-au vrut mai bogaţi, dar nu li s-a împlinit dorinţa:

Electrica are şapte membri în Consiliul de Administraţie. Iată componenţa:

Valentin Radu (preşedinte)

Gicu Iorga

Bogdan Iliescu

Ramona Ungur

Dragoş Andrei

Niculae Havrileţ

Radu Florescu

În detaliu despre politica de remunerare care nu a fost adoptată, aici:

Electrica SA, vârful luxului corporatist din România: la plecarea din firmă, membrii CA pot primi până la 400.000 de euro fiecare

Te-ar mai putea interesa și
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment
Compania CFR Călători S.A. a transmis astăzi un comunicat de presă în care susține că nu își va sista activitatea și că nu va intra în faliment, în ciuda unei situații finaciare grele,......
Conferință internațională la București: Cooperarea Internațională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri la Frontiera Estică a Spațiului Schengen
Conferință internațională la București: Cooperarea Internațională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri la ...
Asociația ACTIV, ONG din Romania dedicat prevenirii și combaterii comerțului ilicit, a organizat, luni, 16 iunie, în ...
Termoenergetica taie din nou apa caldă pentru o mare parte dintre bucureșteni. O situație deja obișnuită în oraș. Compania anunță lucrări care vor afecta locuitorii din sectoarele 1,2, 4 și 6
Termoenergetica taie din nou apa caldă pentru o mare parte dintre bucureșteni. O situație deja obișnuită în oraș. ...
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă luni că în următoarele zile se vor efectua lucrări de ...
Valul cripto revine: Care este presale-ul care a strâns deja peste 1 milion de dolari?
Valul cripto revine: Care este presale-ul care a strâns deja peste 1 milion de dolari?
După o perioadă de corecții și ezitări, piața cripto dă din nou semne clare de revenire. Volatilitatea este din nou ...