Agenţia Europeană a Medicamentului trebuie să plătească în continuare chirie pentru sediul de la Londra, în pofida Brexitului
Un judecător de la un tribunal londonez a dat miercuri câştig de cauză grupului The Canary Wharf Group, un grup imobiliar deţinut parţial de fondul suveran din Qatar (QIA), care deţine districtul financiar londonez Canary Wharf, unde se află în prezent sediul EMA. The Canary Wharf Group a demarat o acţiune în justiţie, în luna iunie 2018, în care contesta posibilitatea EMA de a rezilia contractul de închiriere pentru a putea să îşi mute sediul de la Londra la Amsterdam.
Agenţia Europeană a Medicamentului, care îşi are sediul la Londra începând din 1995, a susţinut că Brexitul îi permite să încheie prematur contractul său de închiriere a clădirii din Canary Wharf, contract care expira în anul 2039 şi are o valoare totală de 500 milioane lire sterline (575 milioane euro). EMA a făcut apel la un paragraf din doctrina juridică britanică potrivit căruia un eveniment neaşteptat este de natură să modifice în mod fundamental condiţiile de execuţie a unui contract.
În schimb, judecătorul Marcus Smith a apreciat că această doctrină nu se aplică în cazul Brexitului. „EMA este obligată să îşi onoreze angajamentele prevăzute în contractul de închiriere”, a decis judecătorul Marcus Smith.
Agenţia Europeană a Medicamentului are aproximativ 900 de angajaţi şi este cea mai mare instituţie a Uniunii Europene care este afectată de decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană. Oficial, AEM va demara operaţiunile de la Amsterdam începând din data de 30 martie 2019, însă noul său sediul din oraşul olandez nu va fi disponibil decât în luna noiembrie a acestui an.
Acest dosar este urmărit cu atenţie de sectorul imobiliar din Marea Britanie, deoarece ar fi putut crea un precedent şi ar fi încurajat apariţia unor solicitări similare din partea altor companii afectate de Brexit.