Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică se va reuni joi pentru a-şi desemna noul şef

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) lansează procedurile de desemnare a noului director general cu o reuniune specială, prevăzută pentru joi, a Consiliului guvernatorilor, la o săptămână după decesul japonezului Yukiya Amano, care a condus AIEA timp de zece ani, conform AFP. Printre favoriţii la succesiunea lui Yukiya Amano se numără şi românul Cornel Feruţă, unul din colaboratorii săi apropiaţi în funcţia de coordonator-şef al biroului directorului general, potrivit agenţiei de presă citate.
Economica.net - mie, 24 iul. 2019, 13:01
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică se va reuni joi pentru a-şi desemna noul şef

Această agenţie ONU, responsabilă în special de monitorizarea angajamentelor Iranului ce decurg din acordul nuclear din 2015, a anunţat, miercuri, convocarea pentru joi a unui Consiliu al guvernatorilor excepţional.

AIEA precizează într-un comunicat că ‘numirea unui director general’ va fi pe ordinea de zi.

Agenţia urmează să-şi aleagă un nou conducător după decesul anunţat luni al diplomatului japonez Yukiya Amano, care a condus instituţia din 2009. Yukiya Amano s-a stins din viaţă la 18 iulie, la vârsta de 72 de ani, în urma unei boli a cărei natură nu a fost specificată.

Desemnarea unui nou director general, aşa cum prevede statutul agenţiei, cuprinde mai multe faze care pot să dureze aproximativ un an, a declarat pentru AFP o sursă apropiată AIEA, iar reuniunea de joi va fi un prim pas.

Obiectivul este de a examina care este marja de manevră a agenţiei pentru a accelera această procedură, guvernanţa sa fiind deosebit de strategică în contextul tensiunilor dintre Teheran, Washington şi capitalele europene în jurul problemei nucleare.

Desemnarea şefului AIEA, care grupează 171 de stat în total, scoate în evidenţă cele 35 de state membre în Consiliul guvernatorilor agenţiei, incluzând ţările cele mai avansate în domeniul tehnologiei nucleare. Candidatura desemnată trebuie ulterior validată de către Conferinţa generală a statelor membre, care se reuneşte în sesiune ordinară o singură dată pe an, de obicei în septembrie.

Ţinând cont de termenul necesar pentru examinarea candidaturilor şi negocierilor între state, ar urma să fie numit un director general interimar. Desemnarea acestuia se va afla de asemenea pe agenda reuniunii de joi.

Printre favoriţii la succesiunea lui Yukiya Amano sunt vehiculate numele românului Cornel Feruţă, unul din colaboratorii săi apropiaţi în funcţia de coordonator-şef al biroului directorului general, şi cel al lui Rafael Grossi, ambasadorul Argentinei pe lângă AIEA.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la gigantul care are cinci fabrici şi peste 20.000 de angajaţi în România. Ce planuri are compania pentru acest an
Anunţ de la gigantul care are cinci fabrici şi peste 20.000 de angajaţi în România. Ce planuri are compania pentru acest ...
Continental AG şi-a înrăutăţit marţi ţintele de profitabilitate pentru divizia sa de anvelope şi pentru ansamblul grupului, indicând efectele valutare şi sporirea barierelor comerciale,......
CFR SA anunță măsuri speciale pentru temperaturi de peste 50 de grade la nivelul șinei
CFR SA anunță măsuri speciale pentru temperaturi de peste 50 de grade la nivelul șinei
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că în contextul prognozelor meteorologice care indică ...
Premierul Bolojan şi Ministerul Finanțelor pregătesc o întâlnire cu o agenţie de rating
Premierul Bolojan şi Ministerul Finanțelor pregătesc o întâlnire cu o agenţie de rating
Premierul Ilie Bolojan a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, cu care a discutat, printre ...
Autostrada Bucureștiului A0: Asocierea Pizzarotti – Retter a mobilizat 300 de muncitori pe lotul 1 Nord. Când va fi gata
Autostrada Bucureștiului A0: Asocierea Pizzarotti – Retter a mobilizat 300 de muncitori pe lotul 1 Nord. Când va ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis marți imagini cu șantierul lotului 1 Nord al A0, ...