Agenţia Reuters, găsită vinovată de „propagandă împotriva regimului” din Iran

Economica.net
01 10. 2012
iran_550x300_24645900

Reuters a fost găsită vinovată, de asemena, de „publicarea de informaţii false cu scopul perturbării opiniei publice”, anunţă agenţia oficială Irna, citând Parchetul General.

Decizia juriului urmează să fie confirmată de către un judecător al unui tribunal de la Teheran, care urmează să stabilească în săptămânile următoare pedeapsa împotriva agenţiei, potrivit postului iranian Press TV. Niciun calendar nu a fost comunicat în acest sens.

Reuters, care poate face apel împotriva condamnării, a refuzat să facă orice comentariu pentru AFP.

Agenţia de presă, care face parte din grupul Thomson Reuters, cu sediul la New York, a fost reprezentată la tribunal de către directoarea Biroului său din Teheran, Parisa Hafezi, care este vizată de o interdicţie de călătorie în străinătate cât timp cazul este în curs.

Cazul a apărut după difuzarea, la începutul lui februarie, a unui reportaj video de către Reuters despre femei care participau la un antrenament „ninja” la Karaj, în apropiere de Teheran, intitulat „Mii de femei ninja se antrenează pentru a deveni asasinii Iranului”.

Reuters a modificat titlul după câteva zile de proteste la Teheran, după care a prezentat scuze. Însă autorităţile iraniene au retras, la puţin timp după aceea, acreditarea tuturor jurnaliştilor agenţiei din Tehern şi au suspendat activităţile acesteia în Iran.

La sfârşitul lui martie, redactorul-şef al Reuters Stephen Adler a declarat pentru New York Times că eroarea din titlu nu era răuvoitoare. „Nu văd erori factuale în reportaj”, a adăugat el.

Autorităţile iraniene supraveghează în mod frecvent şi limitează puternic activităţile jurnaliştilor străini în ţară.