Agenţiile de turism care vând online unităţi de cazare ce nu sunt clasificate vor avea site-urile suspendate – ministrul Turismului
‘Avem o discuţie foarte avansată cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în aşa fel încât vreau să îi anunţ pe toţi cei care deţin site-uri şi pun în vânzare unităţi de cazare care nu sunt clasificate că le vom suspenda site-urile. ANPC are dreptul de a suspenda site-ul. Acelaşi lucru se va aplica în cazul agenţiilor online, pentru că sunt agenţii de apartament, dar merg în sistem online şi trebuie să fie licenţiate. Nu sunt licenţiate, li se va suspenda site-ul. Deci, toată lumea să vină să se licenţieze, să îşi ia acreditările, pentru a nu avea discuţii despre fraudă fiscală’, a declarat ministrul, într-o emisiune la Antena 3.
De asemenea, Dobre a afirmat că până la sfârşitul anului trebuie finalizată Legea privind garantarea pachetelor turistice, deoarece România se află în pre-infringement în acest moment.
Potrivit şefului de la Turism, această lege ar putea să apară până la 1 septembrie, astfel încât cetăţeanul care cumpără servicii turistice de la o agenţie să fie protejat şi să îşi poată recupera banii, în cazul în care agenţia respectivă intră în insolvenţă.
‘Avem în discuţie şi trebuie să rezolvăm până la sfârşitul anului Legea privind garantarea pachetelor turistice pentru că suntem în pre-infringement în acest moment. Deocamdată sunt pe un trend pozitiv, am dat nişte răspunsuri la Comisia Europeană, sper să fie de acord şi să ne mai aştepte. Eu cred că până la 1 septembrie rezolvăm această problemă – pe noi ne interesează ca cetăţeanul să fie protejat şi să nu mai aibă parte de surprize, pentru că nu vreau să discutăm despre o lege care să rezolve garantarea doar pentru insolvenţă şi faliment, ci trebuie să ne gândim chiar până la momentul de insolvabilitate, deci mult mai mult decât insolvenţă şi faliment’, a explicat ministrul.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, prezent în studio, a dat asigurări că, după apariţia acestei legi, banii românilor daţi unei agenţii de turism pentru vacanţe vor fi în siguranţă.
‘Practic, după apariţia acestei legi, toţi banii turiştilor sunt safe. Adică, dai banii unei agenţii şi, în cazul în care intră în insolvenţă, mecanismul pe care îl vom pune la punct – mecanism legal – îi va permite turistului să îşi ia banii înapoi. E un lucru care mie mi se pare extraordinar. Suntem obligaţi de o directivă europeană, dar nu ar trebui să ne oblige nimeni, asta ar trebui să vrem să o facem noi. Foarte important este ca turiştii români să aibă încredere în agenţiile de turism din România’, a subliniat acesta.
Ministrul Turismului a anunţat, la sfârşitul lunii martie, la Sibiu, că va face publică lista ‘neagră’ a agenţiilor de turism rămase fără licenţă, fiind vorba de peste o mie de agenţii.
‘Vom face o bază de date pe care o să o dăm publicităţii. (…) Numai anul trecut, în 2016, s-a ridicat licenţa la aproape 1.200 de agenţii de turism. Este o cifră destul de mare’, a spus ministrul.