Agenţiile de turism, obligate să se asigure în limita a 50.000 de dolari sau să cotizeze la un Oficiu de Garantare

16 11. 2016
travel_57438600

Agenţiile de turism din România vor avea patru opţiuni pentru a asigura pachetele de vacanţă vândute turiştilor, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă la care au lucrat Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), dar şi alţi jucători din industrie. 

„În ordonanţă apar două modificări. Prima: se desfiinţează ideea de turoperator şi detailist. Cel care face pachetul se va numi organizator, iar celălalt se va numi comerciant sau intermediar. Al doilea lucru care este introdus în aeastă ordonanţa este definirea cifrei de afaceri asigurabilă, care este totalul sumei vândute către turişti”, a declarat Alin Burcea, preşedintele ANAT, în cadrul unei conferinţe de presă.  

Astfel, agenţiile detailiste, care în prezent pot asigura vacanţele clienţilor în limita a 10.000 de dolari, vor fi obligate prin noua ordonanţă, care modifică OUG 107/1999, să se asigure în limita a 50.000 de dolari, aşa cum o fac în prezent agenţiile turoperatoare. 

„Această ordonanţă aliniază agenţiile mici cu cele mari din punct de vedere al resposabilităţii. 50.000 de dolari nu este suicient, dar este un prim pas de reglementare.  (…) De asemenea, am introdus şi alte noi contravenţii care nu existau şi am crescut amenzile între 4.000 şi 10.000 de lei faţă de cele vechi, care erau ridicole”, a declarat Anca Pavel-Nedea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism. 

ANAT vrea un Oficiu de Garantare 

Noua ordonanţă prevede şi introducerea de instrumente de garantare alternative: „sistemele de garantare în caz de insolvenţă sau faliment al agenţiilor de turism pot fi reprezentate de scrisori de garanţie bancară, participare la un fond naţional de garantare, poliţe de asigurare sau alte instrumente de disciplină financiară legal constituite”, se arată în documentul citat de preşedintele ANT. 

În cazul în care agenţia de turism doreşte să contribuie la Oficiul de Garantare, contribuţia este de 15% din cifra de afaceri asigurabilă, adică valoarea totală a pachetelor turistice vândute persoanelor fizice.

„Nu vor intra pachetele corporate, pentru că la capătul contractului e o firmă, nu intră incomingul, pentru că turiştii sunt asiguraţi de acolo, şi nu intră biletele de avion, pentru că oricum plătim la IATA”, mai spune Alin Burcea.

Oficiul de Garantare se doreşte a fi o instituţie independentă, a cărui sarcină va fi de a controla agenţiile de turism şi de a despăgubi turiştii în caz de faliment. 

ANAT a propus ca acest Oficiu să fie condus de director executiv, dar şi de un Consiliu format din şapte membri, dintre care patru persoane din industrie şi reprezentanţi din partea Ministerului de Finanţe, ANPC şi ANT. 

ANAT ŞI ANT nu au precizat când ar putea fi aprobată această nouă ordonanţă, însă oficialii speră ca aceasta să treacă până la sfârşitul mandatul guvernului Cioloş.