Agenţiile de turism se plâng că greva Romatsa le va aduce pierderi

Greva generală a controlorilor de trafic ai Romatsa, anunţată pentru marţi, 30 mai, de la ora 9.00, le provoacă pierderi agenţiilor de turism, care vor fi nevoite să găsească soluţii pentru reprogramarea sau compensarea călătoriilor şi vacanţelor turiştilor programate pentru Rusalii, arată un comunicat transmis luni seara de patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), preluat de News.ro.
Economica.net - lun, 29 mai 2017, 18:16
Agenţiile de turism se plâng că greva Romatsa le va aduce pierderi

Patronatul susţine că de săptămâna trecută, când a fost anunţată greva, clienţii au devenit reticenţi în a mai rezerva călătorii în această perioadă, potrivit News.ro.

„Este foarte grav ce se întâmplă. Sindicatele de la Romatsa se joacă cu nervii noştri şi ai clienţilor noştri şi vor bloca o ţară întreagă cu un protest pe care îl considerăm nejustificat”, a spus preşedintele ANAT, Alin Burcea.

Pe 30 mai sunt programate plecările în mai multe vacanţe individuale sau de grup, pe zboruri de linie ori charter, precum şi călătorii de business spre marile oraşe ale Europei, în total peste 150 de decolări numai de pe Aeroportul International Henri Coandă şi tot atâtea aterizări, la Bucureşti.

„Credem că greva generală se putea evita, mai ales într-o perioadă aglomerată, cum este cea de dinainte de Rusalii. Nu contează că greva ar putea fi oprită după o oră sau două, mâine, răul este făcut. Întreruperea lucrului perturbă traficul pentru o zi întreagă”, a mai spus preşedintele ANAT.

ANAT a trecut printr-o situaţie similară şi în august 2015, când controlorii de trafic au oprit lucrul pentru câteva ore, provocând astfel pierderi agenţiilor de turism de la care mii de turişti cumpăraseră vacanţe pe charter sau bilete de avion.

Însă doar o parte mică dintre călătorii care vor fi afectaţi şi-au cumpărat zborurile prin agenţiile de turism, potrivit estimărilor din piaţă.

În cele câteva ore cât ar putea greva controlorilor de trafic aerian, câteva sute de zboruri ar putea fi afecate la nivel naţional.

„În mod normal, într-o zi de vară, se ajunge la 3.000 de avioane dirijate în 24 de ore, în spaţiul aerian al României. Aici sunt incluse zborurile de survol, decolările şi aterizările”, a declarat luni pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Alecu Florin Diaconu.

Doar pe aeroportul internaţional Henri Coandă, cel mai mare al ţării, marţi sunt programate peste 300 de mişcări aeronave, aici fiind cuprinse decolările şi aterizările, la care se adaugă alte zeci de mişcări pe celelalte aeroporturi importante ale ţării, din Cluj, Timişoara sau Iaşi.

Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei – în principal aeroportul Otopeni, aeroportul Băneasa având un trafic infim – au declarat luni, pentru News.ro, că în prezent nu au date despre câte zboruri din Capitală vor fi afectate şi nici care anume sunt afectate.

Greva controlorilor de trafic aerian de marţi va începe la ora 9.00 şi este declanşată pe durată nedeterminată.

„Există şanse destul de mari ca această grevă generală, pe care am anuţat-o pe durată determinată, să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de a aprecia în acest moment exact că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră şi ceva. Toate lucrurile pe care le-am stabilit împreună cu ministrul Cuc la această întâlnire sunt aspecte care pot fi rezolvate (…) este vorba de un număr mare de acte care trebuie puse atât în pagină cât şi multe din ele aprobate”, a spus Tudorache.

Sindicaliştii spun că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, pe parcursul zilei de marţi, îşi arată disponibilitatea de a suspenda greva.

În 12 mai, controlorii de trafic aerian au declanşat o grevă de avertisment de două ore şi au anunţat că vor continua negocierile pentru a găsi soluţii la cele aproximativ 50 de solicitări şi a încheia contractul colectiv de muncă, astfel încât să nu se ajungă la grevă generală, care ar perturba pe termen nelimitat traficul aerian. În lipsa unui acord, sindicatul care reprezintă interesele angajaţilor Romatsa a anunţat că în 30 mai, începând cu ora 9.00, va declanşa greva generală pe termen nelimitat.

Te-ar mai putea interesa și
Încă președintele american Joe Biden i-a propus lui Putin, în 2021, să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Încă președintele american Joe Biden i-a propus lui Putin, în 2021, să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că omologul său american Joe Biden i-a propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani, Kievul cerând de mult timp să fie......
O țintă aeriană de mici dimensiuni, probabil o dronă, a intrat ieri 6 km în spațiul aerian național
O țintă aeriană de mici dimensiuni, probabil o dronă, a intrat ieri 6 km în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că o ţintă aeriană de mici dimensiuni a intrat şase kilometri în ...
Lipsesc mai multe medicamente pentru bolnavii de cancere. Cauzele discontinuităţilor, explicate de Ministerul Sănătăţii
Lipsesc mai multe medicamente pentru bolnavii de cancere. Cauzele discontinuităţilor, explicate de Ministerul Sănătăţii
În rapoartele transmise de Agenţia Naţională a Medicamentului au fost identificate discontinuităţi pentru medicamente ...
Alfa Romeo a livrat primul vehicul din seria limitată 33 Stradale
Alfa Romeo a livrat primul vehicul din seria limitată 33 Stradale
La doi ani de la lansarea proiectului, a fost livrat primul dintre cele 33 de exemplare ale noii mașini construite la comandă ...