Aglomerația de pe şoselele din apropierea marilor oraşe a frânat apetitul de achiziţie a caselor de la ţară
Un studiu efectuat în primele șase luni ale anului, specialiștii CasaDex.ro au ajuns la concluzia că potențiali cumpărători din România preferă mediile urbane, alegând să-și achiziționeze un apartament în apropierea serviciului și a școlilor, iar dacă ar fi să stea la curte, în apropierea orașelor, aleg să-și construiască singuri casele, preferând construcțiile cu design modern.
În această situație multe dintre casele din împrejurimile zonelor urbane își găsesc foarte greu cumpărători, unele dintre acestea rămânând pe piață chiar și mai mulți ani la rând, în timp ce gospodăriile din zone pitorești, retrase nu se vând nici dacă sunt oferite la sume modice, de 10.000-20.000 euro, preț în care intră și suprafețe foarte mari de teren.
Un alt motiv pentru care imobilele situate la câțiva km de orașe nu mai au căutare este că orășenii nu-și mai permit cumpărarea și întreținerea unei case de vacanță ca înainte de criză, iar cei care dețin deja o astfel de proprietate încearcă să o înstrăineze pentru a scăpa de cheltuielile pe care această le generează anual.
Însă și prețurile apartamentelor sunt, mai degrabă, în stagnare, pe fondul scăderii cererii eligibile și a măsurilor luate de BNR pentru a limita îndatorarea creditaților. Ca atare, ritmul de creștere a prețurilor apartamntelor s-a redus la 1,8% anul trecut, potrivit Eurostat, iar analiștii se așteaptă ca avansul prețurilor apartamentelor să frâneze și mai mult anul acesta, mai ales pe componenta veche a pieței rezidențiale.