Aglomeraţie între Agigea şi Constanţa şi în Vama Veche şi 2 Mai şi pe DN 1, între Predeal, Azuga şi Buşteni
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, din cauza numărului mare de maşini, circulaţia rutieră pe tronsonul Predeal-Azuga-Buşteni, pe sensul de coborâre al DN1 se desfăşoară îngreunat, scrie News.ro.
Pentru evitarea aglomeraţiei de pe DN1, poliţiştii recomandă folosirea rutei alternative DN1A Săcele-Cheia-Vălenii de Munte-Ploieşti.
De asemenea, turiştii care se întorc din zona Bran-Moeciu către Capitală sunt sfătuiţi să utilizeze ruta DN73 Bran-Câmpulung-Piteşti -A1-Bucureşti.
Potrivit Poliţiei Române, trafic aglomerat este şi pe drumurile din judeţul Constanţa, între Agigea şi municipiul Constanţa formându-se o coloană de maşini de aproximativ 400 de metri. Şi de la Mangalia se circulă îngreunat pe sensul spre Constanţa, circulându-se în coloană pe drumul din staţiunile Vama Veche şi 2 Mai.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia pe Autostrada Soarelui se desfăşoară fără probleme, existând posibilitatea să se aglomereze spre seară.
Câteva zeci de mii de turişti şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai în staţiunile montane din Prahova şi Braşov, dar şi la mare, în special în Mamaia şi Vama Veche.