Aglomeraţie la ieşirea din ţară în PTF Nădlac II, unde se aşteaptă şi o oră pentru control

Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, de pe autostrada pan-europeană, este aglomerat, joi, timpul de aşteptare pentru controlul documentelor fiind de aproximativ o oră, faţă de 15 minute în mod obişnuit, autorităţile de frontieră precizând că românii care lucrează în străinătate şi au fost în ţară de Sărbători au început să părăsească România.
Economica.net - J, 03 ian. 2019, 14:51
Aglomeraţie la ieşirea din ţară în PTF Nădlac II, unde se aşteaptă şi o oră pentru control

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Arad, aproximativ 17.500 de persoane au ieşit din România prin PTF Nădlac II în ultimele 24 de ore, de trei ori mai multe faţă de zilele obişnuite, astfel că autorităţile de frontieră au luat, joi, măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului.

În punctul de control situat pe autostrada pan-europeană au fost deschise artere suplimentare pe sensul de ieşire din ţară, controlul documentelor fiind făcut pe şapte benzi, faţă de trei folosite pe sensul de intrare.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Matei Filip-Ionuţ, a declarat, pentru AGERPRES, că PTF Nădlac II a început să se aglomereze joi dimineaţă.

„În această perioadă, foarte mulţi dintre românii care s-au stabilit în alte ţări şi au venit în România pentru petrecerea sărbătorilor se întorc la locurile de muncă. Pe sensul de ieşire s-a constatat deja o triplare a valorilor de trafic în ultimele 24 de ore, cel mai aglomerat punct de tranzit din judeţul Arad fiind Nădlac II, unde au fost înregistrate 17.450 de persoane cu 5.800 de mijloace de transport”, a declarat sursa citată.

Conform Poliţiei de Frontieră Arad, la frontiera cu Ungaria se menţin măsuri speciale de fluidizare a traficului şi în următoarele zile.

Pe sensul de intrare în ţară, valorile de trafic de la PTF Nădlac II sunt scăzute, fiind înregistrate aproximativ 3.000 de persoane cu 1.300 de mijloace de transport în ultimele 24 de ore.

La PTF Nădlac I (situat pe DN7), traficul este în creştere pe sensul de ieşire din ţară, unde se aşteaptă pentru control 40 de minute.

Poliţiştii de frontieră spun că, în schimb, PTF Vărşand şi Turnu nu sunt aglomerate, iar aici se aşteaptă cel mult zece minute pentru control.

Te-ar mai putea interesa și
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Peste 290 de persoane, de la bordul avionului dar şi de la sol, au murit în catastrofa aviatică produsă joi în oraşul indian Ahmedabad, dar un pasager cetăţean britanic, de origine indiană,......
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Guvernul italian a alocat joi 200 de milioane de euro pentru a menţine pe linia de plutire oţelăria Acciaierie d'Italia ...
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing – surse Reuters
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide ...
Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au sugerat preţuri minime pentru exporturile către ...
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni pe care Bruxelles-ul vrea să-l impună Moscovei
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni ...
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anticipat joi "o mare bătălie" în interiorul Uniunii Europene cu privire ...