Agravarea crizei politice afectează pieţele bursiere şi obligaţiunile italiene

'Spread'-ul, diferenţa dintre randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale italiene şi germane pe zece ani, a depăşit marţi pragul de 300 de puncte de bază, în timp ce bursa de la Milano afişa o scădere de aproape 3%, o dovadă a îngrijorării investitorilor cu privire la situaţia politică din Italia, informează AFP.
Economica.net - mar, 29 mai 2018, 11:42
Agravarea crizei politice afectează pieţele bursiere şi obligaţiunile italiene

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, l-a mandatat oficial luni pe Carlo Cottarelli, fost înalt responsabil al Fondului Monetar Internaţional, cu formarea unui nou Guvern tehnocrat, după o încercare nereuşită a partidelor Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Liga de a crea o coaliţie guvernamentală. Însă, Cottarelli va avea dificultăţi în a obţine încrederea parlamentului, unde singura forţă care şi-a anunţat susţinerea pentru acest Guvern este Partidul Democrat (PD, de centru-stânga).

‘Dacă nu voi obţine votul de încredere, Guvernul va demisiona imediat şi misiunea lui principală va fi să gestioneze problemele curente şi să ghideze ţara spre alegeri după luna august’, probabil în septembrie sau în octombrie, a precizat Cottarelli.

În aceste condiţii, marţi dimineaţa, în jurul orei 10.10 (8.10 GMT), ‘spread’-ul a ajuns la 300 de puncte de bază în mai puţin de 15 minute, în condiţiile în care, în urmă cu două săptămâni, era de aproximativ 130 de puncte de bază, iar luni seara a ajuns la 235 de puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna noiembrie 2013.

De asemenea, principalul indicele al bursei de la Milano, FTSE Mib, înregistra o scădere de 2,76%, până la 21.324 puncte, după ce anterior a afişat o cădere de 3,3%, ca urmare a evoluţiilor negative înregistrate de acţiunile băncilor. Toate acţiunile incluse în indicele FTSE Mib erau pe minus, în frunte cu titlurile băncilor care înregistrau scăderi de până la 7%.

Moneda euro a coborât şi ea la cea mai scăzută valoare din ultimele şase luni şi jumătate, sub pragul de 1,16 dolari pentru un euro. În raport cu francul elveţian, moneda euro a înregistrat o scădere similară, fiind cotată la 1,1528 franci.

Investitorii se tem că repetarea alegerilor în Italia, cea de-a treia mare economie a zonei euro, ar putea deveni un referendum de facto asupra apartenenţei ţării la zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...