AGRI CEC – prima unitate dedicată exclusiv finanțării agricultorilor deschisă de CEC Bank
“CEC Bank a fost, anul trecut, cel mai mare jucător din sistemul bancar al programulului guvernamental destinat agriculturii – Rural Invest dar și cel mai mare finanțator al creditelor APIA, unde s-au acordat aproximativ 7.000 de credite. Agricultura are o importanță deosebită în strategia de dezvoltare a CEC Bank. Acesta este și motivul pentru care am decis dezvoltarea unui concept dedicat integral finațării agricultorilor – AGRI CEC. Relația bănci – clienți din agricultură este un pic diferită față de relația cu clienții obișnuiți, deoarece antreprenorii din agricultură au nevoi specifice, sezoniere”, a declarat Bogdan Neacșu, Președinte CEC Bank.
AGRI CEC dispune de o echipă de experți în activitățile pe care le presupune accesarea unui credit pentru agricultură – specialiști bancari cu experiență în domeniul finanțărilor de acest tip, cu o cunoaștere foarte bună a pieței de profil și a proceselor specifice acestui gen de finanțare.
CEC Bank va continua în viitor să își dezvolte și în alte zone cu potențial agricol ridicat rețeaua de unități dedicate susținerii fermierilor – AGRI CEC.
Agricultura și industria agroalimentară au avut cea mai mare creștere în portofoliul CEC Bank, ajungând al doilea domeniu finanțat de către bancă. Soldul creditelor a urcat până la 4,66 miliarde de lei, creștere de 40% față de jumătatea anului trecut.
CEC Bank susține creșterea competitivității producătorilor locali, acordând credite și pentru sisteme de irigații cât și pentru realizarea de investiții complexe pentru închiderea ciclului de producție și obținerea unei profitabilități mai mari pe kilogram de cereale/lapte/carne vândute.