Agricover Credit IFN a împrumutat 12,5 mil.euro de la IFC pentru micii fermieri

Economica.net
25 04. 2012
fermieri_577809_09746300

„Acordul încheiat cu IFC ne permite să extindem oferta de creditare, adăugând în portofoliu produse pentru investiţii, în completarea celor oferite până în prezent pentru capital de lucru. Vom putea astfel să sprijinim în continuare fermierii în eficientizarea activităţii lor, prin modernizarea şi extinderea fermelor, inclusiv prin îmbunătăţiri referitoare la protecţia mediului”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Liviu Dobre, directorul general al Agricover Credit IFN.

Linia de finanțare este disponibilă pentru fermierii români, producători agricoli persoane fizice sau juridice autorizate, pe o durată de până la 36 de luni, cu un avans de 20% şi două rate anuale de rambursare.

Agricover Credit IFN a avut anul trecut un portofoliu de 700 de clienţi, acordând credite în valoare de 300 de milioane de lei.

Prin linia de finanţare atrasă de la IFC şi prin atragerea altor surse de finanţare, valoarea creditelor care vor fi acordate în acest an de Agricover este estimată la 400 de milioane de lei, crescând totodată şi numărul clienţilor, la 900.

Înfiinţată în 2008, Agricover Credit IFN este parte a grupului Agricover, furnizor de soluţii pentru agricultură, care includ distribuţia de seminţe, îngrăşăminte, motorină, produse fitosanitare, precum şi consultanţă tehnică de specialitate, acordarea de credite, asigurarea recoltei, servicii logistice, de siloz şi sprijin în valorificarea recoltelor.

Grupul a încheiat anul trecut cu afaceri de 920 de milioane de lei, în creştere cu 40% faţă de anul precedent, datorită dezvoltării unor noi direcţii de business.

Agricover are peste 600 de angajaţi şi este controlat de omul de afaceri de origine azeră Jabbar Kanani.