Agricultorii cer reabilitarea căii ferate de la Nădlac, pentru că restricţiile de tonaj nu permit transportul mărfurilor

Agricultorii din mai multe localităţi arădene aflate în apropiere de graniţa cu Ungaria cer autorităţilor să reabiliteze calea ferată Nădlac-Arad, care datează din 1955, însă în ultimii 25 de ani nu a mai fost folosită pentru transportul de marfă din cauza degradării şi a restricţiilor de tonaj, astfel că producătorii sunt nevoiţi să plătească mult mai mult pentru transportul cerealelor pe cale rutieră în Portul Constanţa.
Economica.net - lun, 06 mai 2019, 12:26
Agricultorii cer reabilitarea căii ferate de la Nădlac, pentru că restricţiile de tonaj nu permit transportul mărfurilor

Preşedintele Asociaţiei „Ţăranul nădlăcan”, Gheorghe Porubsky, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că au fost făcute noi demersuri pe lângă Ministerul Transporturilor pentru reabilitarea căii ferate Nădlac-Arad, astfel încât să poată fi reluat transportul de mărfuri pe acest segment, în condiţiile în care producătorii agricoli din zonă sunt foarte afectaţi de lipsa acestei facilităţi de transport.

„Zona Nădlac-Arad este una foarte productivă din punct de vedere agricol, însă fermierii nu au avantajul de a-şi transporta produsele pe calea ferată, plătind foarte mulţi bani firmelor de transport rutier. Noi nu putem ajunge cu cerealele în Portul Constanţa, de unde să le exportăm, astfel că suntem nevoiţi să vindem doar în Ungaria produsele. În Ungaria, le ducem cu TIR-ul, transportul rutier fiind foarte scump, iar din cauza asta trebuie să reducem preţul final de vânzare, pentru a putea fi competitivi. Ne afectează foarte mult această situaţie, dar toate demersurile făcute de-a lungul anilor s-au lăsat doar cu promisiuni din partea politicienilor”, a declarat Porubsky.

Conform sursei citate, problema a fost adusă şi în atenţia ministrului Răzvan Cuc, care a fost prezent în judeţul Arad în luna aprilie, iar acesta ar fi promis că va face demersuri pentru reabilitarea căii ferate.

„Pe distanţa de 48 de kilometri de la Nădlac la Arad, o cursă cu trenul de pasageri face două ore şi jumătate. Trenuri de marfă nu au mai circulat pe aici de 25 de ani, din cauza restricţiilor de tonaj impuse. Dacă ar circula vagoane de marfă, cu siguranţă ar deraia. Linia ferată a fost dată în folosinţă în 1955, iar de atunci a fost schimbată doar o dată, în 1979”, a adăugat preşedintele asociaţiei.

Cel care a iniţiat noile demersuri pentru reabilitarea căii ferate este consilierul local Neculai Valentin Rotaru, din comuna Şeitin, el având discuţii şi cu ministrul Transporturilor.

„Ministrul ne-a promis sprijin. Până la Revoluţie, în fiecare localitate de pe traseul Nădlac-Arad existau rampe de încărcare-descărcare cereale, un avantaj imens, pentru că transportul feroviar este la jumătate de preţ faţă de cel rutier”, a spus Neculai Valentin Rotaru.

Asociaţii agricole din zonă au redactat un memoriu, care urmează să fie semnat şi de primării, înainte de a fi trimis Guvernului.

„Primăria Nădlac a semnat deja acest memoriu, care în zilele următoare va fi semnat şi de primarii din Şeitin, Pecica, Semlac. Susţinem cu fermitate un proiect de reabilitare a căii ferate. Dacă linia ar putea fi folosită din nou pentru transportul mărfurilor, zona ar cunoaşte o dezvoltare mai rapidă”, a declarat primarul oraşului Nădlac, Ioan Mărginean.

În localităţile de pe traseul căii ferate Nădlac – Arad există peste 50.000 de hectare de teren agricol, cu producţie medie de opt tone la hectar, fiind cultivate în special grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiţă şi sfeclă. În acest moment, toată producţia este transportată pe cale rutieră spre Ungaria sau, în puţine cazuri, în Portul Constanţa.

Te-ar mai putea interesa și
Președintele Adunării Naționale a Coreei de Sud și ambasadorul acestei țări au vizitat centrala de la Cernavodă. Uzina a beneficiat în timp de importante investiții coreene
Președintele Adunării Naționale a Coreei de Sud și ambasadorul acestei țări au vizitat centrala de la Cernavodă. Uzina ...
Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica, a subliniat importanţa colaborării cu Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) în două proiecte majore: retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă şi......
Schimbările climatice aduc aparatele de aer condiționat portabile în casele germanilor, agregate de care nu aveau nevoie până acum câțiva ani – Bloomberg
Schimbările climatice aduc aparatele de aer condiționat portabile în casele germanilor, agregate de care nu aveau nevoie ...
Majoritatea locuinţelor din Germania, şi din nord-vestul Europei, nu au aer condiţionat şi nici nu aveau nevoie de un ...
Dragoș Anastasiu cere DNA o copie a presupusului denunț pe care l-ar fi făcut. Vicepremierul spune că nu a semnat și depus niciun denunț, ci doar a dat declarații cu privire la fapte
Dragoș Anastasiu cere DNA o copie a presupusului denunț pe care l-ar fi făcut. Vicepremierul spune că nu a semnat și ...
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că nu a semnat şi nu a depus un denunţ în dosarul de corupţie ale unor funcţionari ...
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR
Semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ...