Agricultorii din Nădlac au protestat pentru că autostrada le blochează accesul la terenuri

Economica.net
28 12. 2012
1_74039100_25072200

Agricultorii din Nădlac, reuniţi în Asociaţia Producătorilor Agricoli „Ţăranul Nădlăcan”, s-au adunat în faţa Primăriei din oraş, într-un protest cu utilaje, având şi un sicriu şi o fanfară, afirmând că participă la înmormântarea agriculturii locale, din cauză că autostrada aflată în construcţie le-a izolat aproximativ 7.000 de hectare de terenuri din cele 12.600 pe care le au localnicii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La protest au participat peste 200 de persoane cu o sută de utilaje agricole.

Pe remorca unui tractor a fost aşezat un sicriu pe care scria „Agricultura Locală”, iar participanţii s-au plimbat în coloană prin centrul oraşului, însoţiti de o fanfară care cânta marşuri mortuare.

Organizatorii protestului au afirmat că autostrada „constituie o graniţă care împarte hotarul Nădlacului în două”.

„Accesul la jumătatea cea mai fertilă se face cu mare dificultate având în vedere ocolul de 25 de kilometri care trebuie făcut. Asta implică costuri suplimentare şi timp pierdut. Un utilaj merge pe şosea cu 15 kilometri pe oră, ceea ce însemană că ocolul presupune două ore de mers până la terenuri şi alte două pentru întoarcere. Aşa nu vom mai fi competitivi”, a declarat corespondentului MEDIAFAX vicepreşedintele asociaţiei, Gheorghe Porubzki.

Protestatarii au spus că autostrada nu are prevăzute suficiente traversări pentru agricultori, deşi în Ungaria „autostrada are nenumărate puncte de trecere create pentru a facilita accesul direct cu utilaje şi animale la suprafeţele agricole”.

Conform lui Porubzki, în Ungaria, pe 25 de kilometri din autostrada coridorului IV pan-european, există şase traversări pentru agricultori, în timp ce pe tronsonul cuprins între frontieră (Nădlac) şi Pecica, de 20 de kilometri, există doar o traversare, care are o înclinaţie foarte mare iar utilajele agricole nu pot urca pe ea.

Pe de altă parte, agricultorii locali au spus că protestează şi faţă de noile prevederi ale Codului Rutier, care vor intra în vigoare în 19 ianuarie şi potrivit cărora pentru a conduce tractoare este nevoie de permis pentru categoria respectivă, nemaifiind valabil cel din categoriile superioare.

„În luna februarie începe sezonul de lucrări agricole, este absurd să creadă cineva că sute de mii de agricultori pot face şcoala de şoferi într-o singură lună pentru a obţine categoria pentru tractoare. Nici şcolile de şoferi nu ar avea capacitatea să organizeze cursuri pentru atâţia oameni, plus că timpul necesar este mare. Noi cerem să fie menţinute dispoziţiile actuale”, a afirmat Gheorghe Porubzki.

Protestul a durat două ore şi a fost autorizat.

Construcţia autostrăzii Nădlac – Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.

Lucrările au început în toamna anului trecut, termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad fiind anul 2013.