„Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru sectorul de afaceri din agricultură. Pe măsură ce prețurile la cereale s-au majorat, atingând maxime istorie, fermierii români au înregistrat rezultate financiare bune și, prin urmare, au putut plăti sumele datorate înainte de termenele limită. În primele nouă luni ale anului, am înregistrat cea mai mare creștere în valoare absolută la vânzările de îngrășăminte, care s-au dublat față de anul trecut, și o creștere cu 20% la vânzările de pesticide, care au ajuns la 9,3 milioane de lei. Credem că prețurile ridicate se vor menține și în viitor și dorim să folosim acest lucru în avantajul nostru pentru a crește și mai mult marja de profit. Considerăm că poziția noastră puternică de numerar, parțial datorată capitalului atras de la BVB prin majorarea capitalului social și emiterea de obligațiuni de la începutul acestui an, împreună cu nivelul bun de încasări a sumelor datorate de la clienți, ne vor ajuta în atingerea acestui obiectiv”, a declarat Florin Radu (foto), director general al Agroland Agribusiness.
În primele nouă luni ale anului 2021, creșterea venitului operațional înregistrată de Agroland Agribusiness a fost determinată în primul rând de o creștere cu 49% a veniturilor din vânzarea de mărfuri, care au ajuns la 27,2 milioane de lei, și a fost compensată de reducerile comerciale în valoare de 5,7 milioane de lei, care au fost acordate clienților în conformitate cu standardele din industria agroalimentară pentru produsele care au fost achitate la timp.
În plus, Agroland Agribusiness a primit subvenții de venit în primele nouă luni din 2021. Subvențiile, în valoare totală de 0,7 milioane de lei reprezintă grantul pentru capital de lucru prevăzut în cadrul Măsurii 2 de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România.
În ceea ce privește veniturile, îngrășămintele au contribuit cel mai mult la vânzările totale, în valoare de 10,7 milioane de lei, o creștere de 110% față de aceeași perioadă a anului trecut. Vânzările de pesticide au crescut cu 20%, la 9,9 milioane de lei, în timp ce vânzările de semințe au crescut cu 23% ajungând la 5,7 milioane de lei.
Compania se așteaptă să încheie anul 2021 cu rezultate bune și să continue creșterea accelerată care a fost înregistrată în primele trei trimestre ale anului. Pentru anul 2022, Agroland Agribusiness are în vedere extinderea prezenței teritoriale pentru a ajunge la fermieri din noi regiuni ale țării precum Sud, Sud-Est și Vest. Acest aspect va contribui la creșterea în continuare a cifrei de afaceri a companiei. De asemenea, în următoarea perioadă, Agroland Agribusiness va introduce unele dintre produsele cheie ale companiei în magazinele Agroland, obiectivul fiind ca prin rețeaua de magazine ale companiei mamă produsele respective să ajungă în noi zone din România.
Acțiunile Agroland Agribusiness sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 15 iunie 2021 și se tranzacționează sub simbolul AAB. Compania are o capitalizare de piață de peste 30 milioane de lei, iar începând cu data de 11 octombrie 2021, acțiunile AAB sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de BVB pentru piața AeRO.
Agroland Agribusiness este o companie antreprenorială românească, care e specializată în vânzarea de inputuri pentru agricultura convențională și agricultura organică. Compania activează în acest moment în zona de sud-vest a țării, respectiv în județele Dolj, Olt, Mehedinți, Argeș, Teleorman, Vâlcea și Gorj și are ca obiectiv extinderea pe toată zonele de sud și de vest a țării.
Principalele inputuri agricole comercializate de Agroland Agribusiness sunt fertilizanții, pesticidele, semințele și combustibilii, astfel, compania comercializează întregul set de inputuri necesare fermierilor. În plan secundar, Agroland Agribusiness este implicată și în trading-ul cu cereale, activitate prin care achiziționează cereale de la fermieri și le valorifică către traderii mari care operează doar în puncte fixe sau doar în porturi.
Astfel, Agroland Agribusiness operează ca un furnizor pentru fermieri, atât prin inputurile pe care le comercializează, dar și ca potențial cumpărător al culturilor fermierilor. Acțiunile Agroland Agribusiness sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 15 iunie 2021 sub simbolul AAB.