Agroland Agribusiness raportează că a înregistrat un profit net de 1,7 milioane de lei în primele nouă luni din an, în creștere cu 41%
„În cel de-al treilea trimestru al anului, echipa Agroland Agribusiness a reușit să păstreze în portofoliul de clienți fermierii tradiționali, care lucrează suprafețe medii-mari, cu mulți dintre care a început colaborarea în perioada similară din 2021. În plus față de aceștia, am înregistrat o creștere a numărului de clienți facturați de la 215 în 9L 2021, la 286 în 9L 2022. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, valoarea tranzacțiilor a crescut datorită extinderii accelerate a ariei de acoperire cu reprezentanți de vânzări ai Agroland Agribusiness, dar și diversificării portofoliului de servicii și produse destinate înființării culturilor.
Astfel, la nivelul cifrei de afaceri, cea mai mare creștere a fost înregistrată la fertilizanți, o majorare cu 123% în primele nouă luni din 2022, până la 23,8 milioane de lei, urmată de activitatea de trading de cereale, care a generat venituri de 12,8 milioane de lei, o creștere de peste 40 de ori. A treia cea mai mare contribuție la venituri a fost adusă de pesticide, 11,7 milioane de lei, o creștere de 18%, urmată de vânzarea de semințe, cu 7,9 milioane de lei, o apreciere cu 40% ”, a declarat Florin Radu (foto_, director general al Agroland Agribusiness.
Activitatea de trading cu cereale a companiei a fost puternic influențată de factorii externi, printre care conflictul din Ucraina și piața valutară, aspecte care au influențat formarea prețului și disponibilitatea fermierilor de a vinde marfa recoltată, acestea fiind coroborate cu scumpirile din piața de inputuri și cu seceta severă. Cantitățile mari de marfă din Ucraina care au intrat cu prețuri mici pe piața din România au influențat negativ prețurile produselor agricole din țară. În ciuda faptului că, în mod tradițional, România este un exportator de rapiță, grâu, floarea-soarelui și porumb, în acest an au fost importate mari cantități din toate aceste categorii de produse agricole.
De asemenea, conform datelor Agroland Agribusiness, anul agricol în curs a fost influențat într-o mare măsură de secetă, care a afectat atât culturile de cereale, cât și pe cele de oleaginoase. Seceta din timpul verii a avut un impact major în special asupra culturilor din zonele din estul și sud-estul României. Restul regiunilor au fost influențate indirect și într-o măsură mai mică, în special în ceea ce privește recolta mai scăzută și calitatea acesteia, pierderi care au fost acoperite parțial de prețul ridicat al cerealelor, raportat la costurile per hectar pentru înființarea culturilor respective.
Odată cu finalul celui de-al treilea trimestru, seceta prelungită s-a extins gradual și în zonele de sud și sud-vest, existând regiuni, conform Administrației Naționale de Meteorologie, în care se manifestă o secetă pedologică puternică și extremă, precum Moldova, Dobrogea și zone din Muntenia. Acest context creează consecințe negative asupra culturilor de toamnă, în special în ceea ce privește ritmul de creștere și procesele vegetative ale acestora, care vor fi mai lente. În plus, prețul grâului a crescut la bursa europeană peste pragul de 350 de euro per tonă abia la sfârșitul lunii septembrie, înregistrând la acel moment cea mai mare valoare din ultimele trei luni. Același trend de creștere a avut și prețul porumbului, dar, din cauza faptului că prețul final la fermier a fost mai mic, acesta nu a mai vândut marfa.
Astfel, la nivelul lui 30 septembrie 2022, se înregistrează stocuri mari de cereale, care generează pentru fermieri atât costuri de depozitare, cât și de finanțare. În aceste condiții, care includ și seceta prelungită din această toamnă, problema cea mai stringentă pentru fermieri este reprezentată de finanțare, existând o nevoie de două ori mai mare în comparație cu anii trecuți. Prin urmare, din experiența companiei, atât distribuitorii, cât și băncile limitează sumele expuse în sector, încercând să își micșoreze riscul financiar. În ceea ce privește fermierii, în prezent, aceștia așteaptă precipitațiile, care ar putea să le ofere o perspectivă diferită asupra producției din 2023.
„În ciuda tuturor dificultăților întâmpinate, ne păstrăm optimismul și avem încredere că vom reuși în continuare să le oferim fermierilor noștri cele mai favorabile opțiuni de finanțare. Depunem eforturi permanente pentru a-i ajuta pe aceștia în contextul dificil pe care îl traversăm inclusiv prin oferirea de consultanță pe toate liniile de business, atât din punct de vedere agronomic, cât și financiar. Suntem la curent cu evoluția pieței bursiere, unde sunt așteptate condiții favorabile pentru vânzarea stocurilor, iar noi ne aflăm în poziția de a face oferte competitive în acest sens,” a adăugat Florin Radu.
Acțiunile Agroland Agribusiness sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 15 iunie 2021 și se tranzacționează sub simbolul AAB. În prezent, compania are o capitalizare de piață de peste 30 milioane de lei.
Despre Agroland Agribusiness
Agroland Agribusiness este o companie antreprenorială românească, specializată în vânzarea de inputuri pentru agricultură. Compania activează în acest moment în zona de Sud a țării, respectiv în județele Dolj, Olt, Mehedinți, Argeș, Teleorman, Vâlcea, Gorj, Dâmbovița, Ilfov, Ialomița, Călărași, Tulcea, Brăila și Constanța.
Principalele inputuri agricole comercializate de Agroland Agribusiness sunt fertilizanții, pesticidele, semințele și combustibilii, astfel, compania comercializează întregul set de inputuri necesare fermierilor. În plan secundar, Agroland Agribusiness este implicată și în trading-ul cu cereale, activitate prin care achiziționează cereale de la fermieri și le valorifică către traderii mari care operează doar în puncte fixe sau doar în porturi.
Astfel, Agroland Agribusiness operează ca un furnizor pentru fermieri, atât prin inputurile pe care le comercializează, dar și ca potențial cumpărător al culturilor fermierilor. Acțiunile Agroland Agribusiness sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 15 iunie 2021 sub simbolul AAB.