Agroland Business System S.A. a inaugurat în Centrul Comercial Funshop Park Arad un magazin de 375 de mp în care vinde aproximativ 3.500 de produse, potrivit unei informării a companiei care a ajuns astfel la o rețea de 28 de unități sub acest brand.
Conducerea companiei mizează că noul magazin va genera anul acesta vânzări în valoare de peste 800.000 de euro si va avea un trafic mediu zilnic de aproximativ 150-170 de persoane. Agroland MEGA Arad a presupus o investitie de 175.000 de euro, suma în care nu sunt incluse stocurile de marfă.
Agroland Business System (BVB: AG) este o companie antreprenorială românească, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România. Compania a fost fondată în anul 2009 la Timișoara de către antreprenorul Horia Cardoș și astăzi operează o rețea de aproximativ 240 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie. De asemenea, compania deține și platforma Avicola Mihăilești, unde produce ouă de consum și pui de o zi. Această platformă este formată din șase ferme aflate pe o suprafață de 30 de hectare în județul Giurgiu.