Agroland va opera cea mai mare fabrică de furaje certificată bio din România, în urma unei investiții de 200.000 de euro

26 06. 2024
cardos

Agroland Business System intră pe segmentul organic și operaționalizează cea mai mare fabrică de furaje certificată organic (BIO) din România, în urma unei investiții de 200.000 de euro în recondiționarea echipamentelor în cadrul fabricii și renovarea silozurilor și a clădirilor, potrivit unui comunicat al companiei. În plus, compania care deține cel mai mare lanț de magazine agricole din țară, este în negocieri pentru preluarea unui mic producător de ouă ecologice, strategia Agroland presupunând  orientarea către produsele organice.

Fabrica de furaje certificată organic și își va desfășura activitatea sub o nouă entitate, Agroland Organic, iar valorificarea producției de furaje bio va avea două direcții, majoritatea produselor urmând să fie vândute către fermele de găini ouătoare bio și pui de carne bio. Celălalt canal va cuprinde vânzarea către micii crescători prin rețeaua de peste 240 de magazine Agroland.

„Încă de la începuturile Agroland de acum 27 de ani, prioritatea noastră a fost reprezentată de micii fermieri, dezvoltând afacerea astfel încât să le punem la dispoziție cât mai multe produse realizate în România. Acest demers continuă prin transformarea fabricii de la Caransebeș în cea mai mare fabrică de furaje certificată organic din România. Prin intermediul acesteia, vom putea prelua materii prime de la un număr semnificativ de fermieri din vestul țării care produc cereale organice, reducând dependența lor de traderii de cereale din vestul Europei. În plus, orientarea asupra producției locale de hrană, care a debutat în anul 2020, odată cu preluarea platformei avicole de la Mihăilești, continuă să reprezinte una dintre direcțiile noastre de dezvoltare. În acest interval de aproape 4 ani, am crescut de 5 ori capacitatea de producție de ouă de consum și am crescut constant numărul de pui de o zi produși. Următoarea etapă privind această linie de business reprezintă producția de ouă ecologice, pentru care urmează să achiziționăm un mic producător de ouă ecologice. Obiectivul nostru pe acest segment este să devenim în următorii ani cel mai mare producător de ouă ecologice din România, cu o potențială cotă de piață de 30%, prin înființarea de ferme ecologice pe tot cuprinsul țării”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO al Agroland Business System.

Fabrica de furaje de la Caransebeș a fost achiziționată în 2022 și a presupus o investiție de 5 milioane de lei.

Vor să producă 3 milioane de ouă ecologice pe an

Agroland are în plan să achiziționeze un mic producător de ouă ecologice, fermă care are o capacitate maximă de aproximativ 10.000 de găini. În ceea ce privește producția anuală vizată, aceasta se ridică la aproximativ 3 milioane de ouă ecologice. În plus, compania va certifica în următoarele luni o fermă ecologică proprie, în județul Timiș, cu o capacitate maximă de 10.000 de găini. La acest moment, suprafața fermei este în curs de certificare, în timp ce la nivelul adăposturilor existente vor fi realizate modificări pentru adaptarea la cerințele ecologice.

Agroland va introduce și o nouă linie de business, abatoare modulare pentru păsări și iepuri, fiind primul proiect de acest gen din România. Abatorul modular vizează fermierii mici și oferă o flexibilitate ridicată, modulele fiind instalate în funcție de cererea din zona respectivă. De asemenea, acestea sunt potrivite și pentru puii ecologici, care necesită linii speciale de prelucrare, dar a căror număr este mult mai redus comparativ cu puii crescuți în mod convențional. În combinație cu furajele organice, genetica și abatoarele modulare, această investiție va crea o infrastructură completă pentru a sprijini producția sustenabilă de hrană bio în fermele mici și medii din România.

Agroland Business System (BVB: AG) este o companie antreprenorială românească, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România. Compania a fost fondată în anul 2009 la Timișoara de către antreprenorul Horia Cardoș și astăzi operează o rețea de peste 240 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie. De asemenea, compania deține și platforma Avicola Mihăilești, unde produce ouă de consum și pui de o zi. Această platformă este formată din șase ferme aflate pe o suprafață de 30 de hectare în județul Giurgiu.

Acțiunile Agroland Business System sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 1 martie 2021 sub simbolul AG.