Agroserv Măriuța, deținătoarea mărcii Lăptăria cu Caimac, raportează vânzări de 54,9 milioane de lei și pierderi de 1 milion de lei în primele nouă luni din 2022

Agroserv Măriuța, compania românească ce are în potofoliu brandul Lăptăria cu Caimac, raportează vânzări de 54,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, o creștere ușoară, de 4% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și o pierdere netă de 1 milion de lei față de un profit net de 3,4 milioane de lei în 2021, pe fondul provocărilor aduse de majorarea prețurilor la energie și combustibil, precum și de inflație.
Ion Dobreanu - vin, 25 nov. 2022, 16:26
Agroserv Măriuța, deținătoarea mărcii Lăptăria cu Caimac, raportează vânzări de 54,9 milioane de lei și pierderi de 1 milion de lei în primele nouă luni din 2022

Cu toate acestea, rezultatul net din primele nouă luni ale anului este îmbunătățit, comparativ cu cel din primul semestru din 2022, când compania a înregistrat o pierdere netă de 1,4 milioane lei.

„În primele nouă luni ale anului am fost nevoiți să înfruntăm o serie de provocări la care nu ne-am fi așteptat în nici cel mai sumbru scenariu la momentul în care am decis să facem pasul către listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Declanșarea războiului a condus într-o manieră extrem de rapidă către un lanț de evenimente nefericite care și-au pus și își pun încă amprenta asupra multor afaceri din România, inclusiv a noastră.

Astfel, în loc să ne axăm doar pe aspectele de dezvoltare ale afacerii noastre, a trebuit să avem în vedere doar cum să atenuăm cât mai multe dintre provocările pe care le-am avut și le avem de înfruntat, precum majorarea prețurilor la energie, combustibil și inflația. În plus, afacerea noastră a fost lovită și de secetă, în special în primăvară, lucru care a condus la scăderea producției agricole per total. Având în vedere toate aceste aspecte, rezultatele aferente primelor nouă luni ale anului nu sunt pozitive. Provocarea curentă rămâne să ținem costurile sub control pe toate liniile de business și să creștem vânzările produselor lactate”, a declarat Mădălina Cocan, director general Lăptăria cu Caimac.

Cifra de afaceri generată de vânzarea produselor lactate, semifabricate, precum și de mărfuri a atins valoarea de 30,1 milioane de lei, acestea având cea mai mare contribuție la cifra de afaceri totală în primele nouă luni ale anului. Veniturile din activitatea vegetală s-au ridicat la 14,7 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, în urma cultivării unei suprafețe de puțin peste 2.500 ha. Până la finalul lunii septembrie 2022, compania a înregistrat o producție totală vegetală de 25.753 de tone, din care cultura de porumb însilozat a reprezentat 47% cea de grâu, 17%, porumb, 15%, iar cea de secară însilozată, 10%.

Veniturile din activitatea de zootehnie au înregistrat o valoare de 10,1 milioane de lei, în principal datorită vânzării de lapte crud, 7,8 milioane de lei, urmată de vânzarea de animale, 1,2 milioane de lei. În primele nouă luni din 2022, producția totală de lapte a fost de 10,2 milioane de litri, o creștere cu 1% comparativ cu anul trecut. Prin urmare, producția medie în primele nouă luni ale anului a fost de peste 37 tone pe zi Vârful de producție al laptelui crud este în perioada octombrie-aprilie (trimestre patru și unu ale anului). Fabrica a utilizat mai mult de jumătate din producția de lapte a fermei, 58%, în creștere față de primul semestru al acestui an, datorită producției de unt.

„Având în vedere contextul anului 2022, cheltuielile la nivelul afacerii noastre au crescut într-un ritm mai rapid decât veniturile, ajungând la 78,6 milioane de lei, în primele nouă luni, ca urmare a majorării semnificative a prețurilor pentru materii prime și consumabile. Deși am reușit să transferăm o parte din aceste costuri către clienți impactul încă se vede, încă primim creșteri de prețuri de la furnizori, în special cei din UE și prin urmare, am fost nevoiți să revizuim bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul acesta, prin scăderea cifrei de afaceri de la 94,4 la 91,1 milioane de lei, această valoare incluzând și tranzacțiile intra-companie.

De asemenea, chiar dacă vom continua să aplicăm un management strict al costurilor, acest lucru nu va fi de ajuns și ne așteptăm să închidem anul curent cu o pierdere netă de 1,6 milioane de lei”, a adăugat Mădălina Cocan.

În primele nouă luni din 2022, Agroserv Măriuța a deschis o nouă unitate de producție construită din fondurile obținute din emisiunea de obligațiuni MILK25E, care deține liniile de producție de brânzeturi și unt. De asemenea, în luna august a acestui an, Lăptăria cu Caimac a lansat Brânza cu Smântână, un produs 100% natural, care nu conține conservanți, stabilizatori sau alte adaosuri. Până la finalul anului, compania are în plan lansarea a altor două noi produse.

Agroserv Măriuța este listată pe piața AeRO începând cu 21 mai 2021, iar în prezent are o capitalizare de piață de aproximativ 67 milioane de lei.

Despre Agroserv Măriuța

Agroserv Măriuța este o companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MILK ce desfășoară o activitate agricolă mixtă de cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor. Începând cu anul 2018, compania și-a adăugat o noua arie de business și anume procesarea laptelui de vacă, respectiv obținerea de produse lactate – lapte integral ambalat la sticlă, brânzeturi maturate, produse acidofile.

Din dorința de a extinde afacerea de familie precum și identificarea unei nevoi de piață, respectiv de a găsi pe rafturile magazinelor produse lactate de calitate, sigure, nutritive și fără adaosuri, compania a lansat brandul „Lăptăria cu Caimac”. De mai bine de trei ani Lăptăria cu Caimac livrează pe piață lactate naturale, fără adaosuri inutile, fără lapte praf și cu o grijă deosebită pentru a procesa minimal laptele. Produsele companiei sunt unice, provoacă industria și cresc ștacheta de calitate. De asemenea, Agroserv Măriuța este printre foarte puținele companii din România cu trasabilitate 100% pentru materia primă, până la nivel de tratament al plantelor care compun hrana.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele din Sănătate
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele ...
PNL îşi asumă un angajament ferm, că până în 2028 salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate, a transmis luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la o......
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Ministerul Finanţelor a lansat luni seara, în dezbatere, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru înfiinţarea Programului ...
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a anunţat luni, la Kiev, un ajutor suplimentar din partea Germaniei pentru ...
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede ...