AHK România: Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Germania va scădea la 28 de miliarde de euro, în 2020
„Ne aşteptăm la o scădere a schimburilor bilaterale cu acelaşi procent pe întregul an 2020, ceea ce înseamnă că, în loc de 33 de miliarde de euro cât a fost în 2019, volumul schimburilor comerciale bilaterale va fi de 28 de miliarde de euro în acest an. O bună parte din evoluţia viitoare a relaţiilor comerciale româno-germane va depinde de modul şi, mai ales, de cât de repede se va redresa economia germană”, a declarat directorul general al AHK, Sebastian Metz.
Potrivit statisticii, în primele nouă luni ale anului, exporturile către România s-au ridicat la 11,5 miliarde de euro, în scădere cu 8,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Totodată, din ianuarie şi până în septembrie, importurile au totalizat doar 9,8 miliarde de euro, cu 18% mai puţin decât în intervalul similar din 2019.
Datele oficiale arată că, după scăderea schimburilor comerciale din aprilie şi mai, a început o redresare semnificativă în luna septembrie. Astfel, exporturile au trecut pe plus, fiind cu 6,52% mai mari faţă de aceeaşi lună a anului precedent, în timp ce importurile din România au scăzut cu 7,7%.
Per total, T3 indică o redresare a comerţului exterior, dar pentru T4 incertitudinile sunt încă mari din cauza creşterii cazurilor de coronavirus şi a noilor restricţii, aplicate atât în România, cât şi în Germania.
De asemenea, în ansamblu, volumul schimburilor comerciale bilaterale a scăzut cu 13,4%, în perioada ianuarie – septembrie 2020, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut la 21,3 miliarde de euro.
AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane şi, totodată, cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din România. Înfiinţată în 2002, AHK numără circa 600 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe.