Ahmet Buyukhanli, Cosmopolis: Cred că acum este o cerere reală pe piaţa locuinţelor

30 05. 2015
ahmet_83995500

Primele lucrări la proiectul rezidențial din Ștefăneștii de Jos au început în 2007. De atunci, turcii de la Opus Land Development au construit peste 1.700 de locuințe din cele 5.000 planificate inițial. Totuși, dezvoltatorul va construi mai multe locuințe. Și totul pe fondul crizei care a dus la diminuarea suprafețelor apartamentelor construite. 

„La finalizarea proiectului, peste 12-15 ani, vor fi 8.000 de apartamente. Am încercat să ne adaptăm, cu locuințe mai mici, ceea ce a dus la creșterea numărului de apartamente ce pot fi construite”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Ahmet Buyukhanli, proprietarul Opus Land Development. 

Despre ritmul vânzărilor, Buyukhanli spune că anul 2015 a început mai bine, iar 30% din cei care cumpără sunt persoane care cunosc la rândul lor locatari din Cosmopolis. 

„Cred că de data asta este o cerere reală pentru apartamente, a utilizatorilor finali. Nu mai sunt fonduri care vor să cumpere locuințe la pachet”, mai spune dezvoltatorul Cosmopolis. 

Investițiile de anul acesta în proiect se ridică la 18 milioane de euro și vizează finalizarea a 400 de noi apartamente și vile. În total, investiția în proeict se ridică la 250 de milioane de euro, bani care au mers în infrastructură, spații verzi și spații comerciale.