Ai absolvit cel puţin liceul? Unde te poţi angaja acum pentru 2.800 de euro lunar

ECONOMICA.NET vă prezintă în continuare câteva dintre cele mai atractive oferte de muncă în străinătate pentru românii care au absolvit cel puţin studii medii.
Economica.net - mar, 12 nov. 2013, 12:49
Ai absolvit cel puţin liceul? Unde te poţi angaja acum pentru 2.800 de euro lunar

Salarii brute lunare de până la 2.800 de euro pentru un român la Consiliul Europei de la Strasbourg

Consiliul Europei angajează la Strasbourg un român pe postul de court support assistant (grad B1-B2).
Candidatul ideal căutat de recrutori a absolvit cel puţin liceul şi o specializare în studii administrative şi/sau de secretariat, are cel puţin doi ani exerienţă în activităţi de secretariat, are cunoştinţe excelente de limba română, are cunoştinţe foarte bune ori de engleză, ori de franceză, şi ştie la nivel elementar şi o a doua limbă străină oficială a Consiliului Europei.
Candidatul potrivit pentru acest post este integru, discret, responsabil.
Salariile brute oferite de Consiliul Europei pentru acest post variază între circa 2.500 de euro şi 2.800 de euro lunar pentru candidaţii necăsătoriţi, în vreme ce pentru cei căsătoriţi şi/sau cu copii, salariile brute lunare sunt cuprinse între 2.600 de euro şi 3.000 de euro.
Candidatul selectat pentru acest post va primi şi o indemnizaţie de expat de 10% din salariu şi va avea 32 de zile de concediu pe an.
3 decembrie este ultima zi în care se primesc CV-uri pentru acest post. Detalii, aici.

Salarii brute de până la 2.800 de euro pe lună pentru bucătari în Anglia

O firmă de recrutare caută 50 de români dispuşi să muncească pe posturi de bucătar (commis, demmis, chef de partie, sous chef, head chef) în hoteluri şi restaurante de top din Anglia.
Recrutorii caută candidaţi cu minimum doi-trei ani în postul pentru care vor să aplice, care au mai lucrat în restaurante de top, în hoteluri de patru-cinci stele, pe vase de croazieră. Candidaţii care aplică pentru posturi precum commis, demmis chefs trebuie să aibă cunoştinţe elementare de limba engleză, în vreme ce pentru celelalte posturi vacante se caută români care au cel puţin cunoştinţe medii de limba engleză.
Angajatorii ofertează candidaţii cu contracte de muncă pe perioadă de un an, program de muncă de cel puţin 40 de ore pe săptămână, munca suplimentară plătită suplimentar şi le asigură cazarea şi masa celor selectaţi.
Salariile brute anuale oferite pornesc de la 14.000 lire sterline şi ajung la 28.000 de lire sterline.

24 noiembrie este ultima zi în care angajatorii primesc CV-uri pentru aceste locuri de muncă, potrivit anunţului de recrutare care poate fi consultat aici.

Salarii nete lunare de până la 1.800 de euro pentru asistenţi medicali generalişti în Germania

O agenţie de recrutare specializată în plasare de personal medical în străinătate caută asistenţi medicali dispuşi să muncească în oraşele germane Dresden, Berlin, Munchen sau Hamburg.
Te califici pentru unul dintre joburile disponibile dacă ai cel mult 30 de ani, dacă ai diplomă de asistent medical generalist, ai cunoştinţe elementare de germană şi, preferabil, ai mai lucrat în domeniu.
Recrutorii oferă candidaţilor selectaţi cursuri gratuite de germană. Angajatorii îi ofertează cu salarii lunare nete cuprinse între 1.500 de euro şi 1.800 de euro, funcţie de experienţă, program de lucru de 40 de ore pe săptămână, şase săptămâni concediu anual şi asigurare la sănătate şi pensie.
Până pe 7 decembrie se primesc CV-uri pentru locurile de muncă vacante în Germania. Amănunte, aici.

Te-ar mai putea interesa și
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile......
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune miercuri când aeronava a încercat să aterizeze la Groznîi
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în ...
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând ...
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...